Orban e cu ochii pe Dăncilă. După ce i-a făcut plângere penală, acum se întreabă ce a căutat ea în Israel

Liderul PNL, Ludovic Orban, nu o slăbește deloc pe Viorica Dăncilă și stă permanent cu ochii pe ea. După ce i-a făcut plângere penală la DIICOT, pe tema mutării ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, Orban o critică din nou pe Dăncilă pentru întâlnirea de vineri cu Netanyahu și se întreabă, retoric, oare ce o fi căutat premierul nostru în Israel.

„Ce- o fi cautat Vasilica Viorica in Israel? S- o fi dus la shopping? O fi confundat avionul de Brusselles cu avionul de Tel Aviv? O fi fost trimisa de Liviu pe post de postas? O fi crezut ca trebuie sa il intampine pe noul ambasador chiar in Israel? O fi uitat ca s-a amanat din nou sedinta comuna de guvern? S- o fi dus sa vada cum s-a ajuns la alegeri anticipate in Israel sa nu cumva sa o pateasca si ea? Nimeni din Romania nu stie, Sunt convins ca nici macar ea”, a scris Orban, într-o postare, pe pagina sa de Facebook.

În mai 2017, Orban a depus plângere la Parchetul General împotriva premierului Dăncilă şi a șefului PSD, lui Liviu Dragnea, pentru pentru comiterea mai multor infracţiuni, printre care şi înaltă trădare, în legătură cu scandalul privind memorandumul referitor la mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim. În septembrie 2017, DIICOT a clasat dosarul care o viza pe Dăncilă, respectiv cercetarea pentru înaltă trădare,  pe motiv că fapta nu există.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *