Orban: Mi-aş fi dorit ca PMP să fie în Parlament pentru că atunci am fi avut o coaliţie de centru-dreapta solidă, care nu ar fi permis trădătorului şef să readucă PSD la putere
Organizaţia Forţa Dreptei Bucureşti a fost lansată oficial, duminică, în cadrul unui eveniment care a avut loc la Palatul Parlamentului. Liderul formaţiunii, Ludovic Orban, a vorbit despre trădare, despre modul în care a apărut formaţiunea sa, dar şi despre competitorii politici. Orban le-a transmis celor de la USR că ”dacă voi nu m-aţi vrut, eu vă vreau”, iar celor de la PMP că şi-ar fi dorit să intre în Parlament.
În discursul său, Ludovic Orban, preşedintele Forţa Dreptei, s-a adresat partenerilor de la USR şi PMP.
”Eu colaborez cu acei oameni ale căror principii, idei, valori sunt apropiate de ideile, valorile, principiile în care credem noi. Am să le spun useriştilor, dacă voi nu m-aţi vrut, eu vă vreau. (…)Ştiu că sunt în PMP oameni care sunt supăraţi pe mine, fiindcă au impresia că nu am făcut tot ce am putut, ca premier, să ajut PMP să intre în parlament. Vă garantez că nu este aşa, mi-aş fi dorit ca PMP să fie în parlament pentru că atunci am fi avut o coaliţie de centru-dreapta mult mai solidă, care nu ar fi permis trădătorului şef să readucă PSD la putere şi ar fi creat o bază parlametară mai solidă, mai consecventă care ar fi putut asigura o guvernare de centru dreapta autentică”, a declarat Orban.
Ludovic Orban le-a dezvăluit celor prezenţi de unde s-a inspirat când a ales numele Forţa Dreptei.
”Apropo de numele Forţei Dreptei, că multă lume mă întreabă, forţa este o mărime fizică a cărei acţiune schimbă direţia, schimbă viteza şi schimbă forma unui obiect cu masă. Când am pus numele Forţa, exact la asta m-am gândit, noi suntem forţa de care e nevoie să accelerăm dezvoltarea României (…) Noi când pornim la drum, pornim cu piciorul drept, când ne facem cruce, ne facem cu mâna dreaptă, când săm mâna cu partenerii noştri, întindem mâna dreaptă. Forţa Dreptei nu este doar Forţa Dreptei, este forţa dreptăţii, care îndreaptă lucrurile, care duce lucrurile drept la ţintă (…) Trebuie să vă mărturisesc că mai e un motiv pentru care am pus numele de Forţa: am fost, sunt şi voi fi fan al unui serial, Războiul stelelor şi de aia trebuie să vă transmit şi să transmitem tuturor românilor, forţa este cu voi, dragi români”, a precizat Orban.
Liderul Forţa Dreptei a mai spus că formaţiunea a apărut dintr-o analiză serioasă, nu din ambiţii personale.
”Forţa Dreptei este un proiect pornit dintr-o analiză extrem de serioasă, nu s-a npscut dintr-o reacţie pe moment, nu s-a născut din ambiţii peronale, nu s-a npscut din frustrări, ci dintr-o judecată politică făcută la rece. Forţa Dreptei este o necesitate politică pentru România din cauza faptului că în ceea ce reprezenta o parte a dreptei românieşti a fost îngropat, din punctul meu de vedere, definitiv, liberalismul şi odată cu îngroparea liberalismului, electoratul de dreapta a rămas aproape fără reprezentare. Odată cu trădarea gravă făcută de oameni lipsiţi de caracter, de oameni lipsiţi de moralitate, care au readus comuniştii la putere care au format un guvern care este o bătaie de joc la adresa clasei de mijloc, a oricărui întreprinzător, a oricărui om care trăieşte din profesie liberală, această necesitate politică este Forţa Dreptei pentru că noi trebuie să îi reprezentăm, alături de USR şi PMP. (…) Dreapta are forţa de a pune în fruntea României un om corect, cinstit care să îşi dea sufletul, energia, vaţa, pentru ţara pe care o iubim”, a mai declarat Ludovc Orban.