Orban: PSD arată orientarea anti-occidentală

Ludovic Orban a declarat, vineri, că propunerile de miniştri sunt dovada orientării anti-occidentale a PSD. El a adăugat că Dana Gîrbovan, susţinătoare a OUG 13, a mai fost propusă la Justiţie în trecut, însă nici măcar Liviu Dragnea nu a mers până la capăt, deşi erau apropiaţi.

„Propunerea de astăzi a CEx PSD sfidează votul românilor de la referendumul pe teme de justiţie, convocat de preşedintele Klaus Iohanns. De asemenea, reprezintă o încălcare a promisiunii făcute de liderii partidului, imediat după euroalegeri, că nu vor mai interveni în justiţie. Potrivit informaţiilor din presă, fostul ministru a fost schimbat pentru că a introdus în proiectul de ordonanţă de urgenţă prezentat, recent, prevederi care înăspresc condiţiile de eliberare condiţionată. Or, oamenii lui Liviu Dragnea din PSD nu doresc ca ”Daddy” să stea prea mult la închisoare. (…) PNL consideră că prin aceste propuneri PSD s-a descalificat şi arată orientarea anti-occidentală, lipsa de respect faţă de cetăţenii României şi faptul că rămâne în continuare prizonierul politicienilor certaţi cu legea”, a transmis Ludovic Orban, citat de Mediafax, într-un comunicat de presă.

Ludovic Orban critică nominalizarea lui Iulian Iancu pentru funcţia de vicepremier pe probleme economice.

„Probabil PSD aşteaptă aplauze venite din Est şi după ce l-a propus pe Iulian Iancu ca vicepremier pe probleme economice. Iulian Iancu a fost cel care, prin toate acţiunile sale legislative a blocat investiţiile în exploatarea de gaze de la Marea Neagră. Nominalizarea lui Iulian Iancu vine după ce preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, la Washington o declaraţie comună cu preşedintele Donald Trump, potrivit căreia ”România şi Statele Unite vor analiza modalităţi de îmbunătăţire a climatului investiţional în domeniul energiei în beneficiul ambelor ţări”. Acum, Guvernul Dăncilă dă un semnal clar că nu doreşte aceste investiţii”, transmite liderul PNL într-un comunicat de presă.

El susţine că această propunere arată că PSD nu îşi doreşte investoţia în exploatarea gazelor din Marea Neagră.

„Iulian Iancu a avut aceeaşi atitudine de a bloca investiţiile şi în timpul dezbaterilor Ordonanţei de urgenţă 64/2016, pentru modificarea Legii energiei şi gazelor. Prin aceste modificări, Iancu a provocat un conflict cu Comisarul european Miguel Arias Canete, care a ameninţat că Executivul european va da în judecată România dacă Parlamentul aprobă respectivele amendamente. În 2015, Iulian Iancu a fost respins la votul pentru un post în Boardul administrativ al Agenţiei Europene pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare în Energie, întrunind cel mai mic număr de voturi. Iulian Iancu a fost acuzat de conflict de interese. În mandatul 2008 – 2012, susţine ANI, Iancu şi-a angajat fratele, de profesie subinginer, la propriul cabinet parlamentar”, se arată în comunicatul de presă al liderului PNL.

Totodată, Orban susţine că Viorica Dăncilă a rămas „marioneta mafiei din partid”.

„ Viorica Dăncilă rămâne marioneta mafiei din partid, care l-a sprijinit pe Liviu Dragnea, frica de justiţie rămând o constantă a activităţii PSD. Acţionând în total dispreţ faţă de votul cetăţenilor la referendumul pe teme de justiţie, PSD rămâne ”Ciuma roşie”, aşa cum îl consideră milioane de români”

Reacţia vine în contextul în care preşedintele PSD Viorica Dăncilă a anunţat, vineri, după şedinţa CEx PSD, că social democraţii îi propun pe Dana Gîrbovan la ministerul Justiţiei şi pe Iulian Iancu vicepremier pentru probleme economice. De asemenea, Mihai Fifor va rămâne la Interne, după finalizarea interimatului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *