Orban, reacţie la declaraţiile lui Tăriceanu: Mai bine îşi cere singur demisia

Liderul PNL Ludovic Orban a declarat că, în loc să ceară demisia preşedintelui Klaus Iohannis, mai bine Călin Popescu Tăriceanu îşi cere singur demisia, dacă a fost printre semnatarii proiectului PSD-ALDE pentru revizuirea Constituţiei.

„Domnul Tăriceanu trebuie să aibă grijă de partiduleţul care nu a fost în stare să treacă pragă. Sunt curios dacă nu cumva şi el a semnat un proiect de revizuire a Constituţiei, pentru că ne-au copiat şi ei cu un proiect. Nu a fost invalidat referendumul lui Klaus Iohannis. Ceea ce a fost considerat neconstituţional azi (joi – n.r.) este proiectul de revizuire a Constituţiei, atât cât şi un proiect al PSD-ALDE, aşa că mai bine Tăriceanu îşi cere singur demisia, dacă a fost printre semnatarii acestui proiect. Aştept motivare şi chiar sunt extrem de curios cum pot să fundamenteze o astfel de decizie, care e în contradicţie flagrantă cu voinţa cetăţenilor”, a afirmat, citat de Mediafax, Ludovic Orban, într-o intervenţie telefonică, joi, la România Tv.

Reacţia liderului PNL vine după ce Călin Popescu Tăriceanu a susţinut că decizia CCR de respingere a iniţiativelor legislative de revizuire a Constituţiei, depuse de PSD-ALDE şi PNL-USR, este „de o maximă gravitate şi nu poate rămâne fără urmări pe măsură”, cerând astfel demisia „imediat” a preşedintelui Klaus Iohannis.

CCR a respins iniţiativele legislative ale PNL-USR şi PSD-ALDE de revizuire a Constituţiei. Magistraţii au decis acest lucru deoarece interzicerea amnistiei şi graţierii faptelor de corupţie, prevederi în iniţiativele legislative depuse, depăşeşte limitele de revizuire a Constituţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *