Orban a recunoscut că negociază cu parlamentarii puterii pentru moțiunea împotriva Guvernului

 

 

 

 

Pentru susținerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului, pe care o pregătesc liberalii, șeful acestei formațiuni politice, Ludovic Orban, a recunoscut deschis că negociază cu parlamentarii puterii.

 

” Noi suntem în negocieri zilnice pe care le purtăm în special cu parlamentari care sprijină Guvernul, care au făcut parte din majoritatea guvernamentală. Există nemulţumiri mari în rândul PSD. Nu ştim, în schimb, dacă parlamentarii cu care am luat legătura, în cazul în care PSD, ca la ultima moţiune de cenzură, o să îi oblige să stea în bănci, să nu se ducă la vot, dacă o să aibă curajul să se ducă să voteze. Negocierile continuă, mai sunt probabil săptămâna viitoare, e o săptămână în care vom finaliza textul moţiunii de cenzură”, a explicat șeful PNL. Orban a mai spus că se lucrează la o schiță de guvernare, PNL neavând, deocamdată, pregătit un program clar de guvernare, și a ținut să precizeze că propunerea liberalilor pentru funcția de premier este chiar el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *