Orban, replică pentru Olguţa Vasilescu: A servit ceva sau a fumat iarbă

Preşedintele PNL Ludovic Orban a afirmat că purtătorul de cuvânt al PSD Olguţa Vasilescu „a servit sau a fumat iarbă” atunci când a afirmat că liberalii vor tăierea salariilor şi concedierea a 500.000 de bugetari.

„Am văzut o declaraţie. Alte mizerii de fake news-uri. Aici vreau să spun limpede şi clar. Supărată că ne-am dus în fieful domniei sale, doamna Olguţa Vasilescu a dat o declaraţie de zici că a fumat ceva, că Orban şi cu PNL vor să dea afară 500.000 de angajaţi şi că vor să taie salariul minim. Asta e declaraţia Olguţei Vasilescu. V-am spus a servit ceva sau a fumat iarbă. Eu ştiu că ea mai serveşte, că asta e. Cum să minţi cu aşa ceva? PNL este adeptul creşterii veniturilor românilor, dar nu pe hârtie, cum face PSD. Ei le cresc pe hârtie şi în timpul acesta dau drumul la inflaţie şi creşterea preţurilor mănâncă complet orice fel de creştere a veniturilor”, a afirmat, citat de Medifax, Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă susţinută joi la Brăila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *