Orban, sosit, deja, la Romexpo, are un mesaj pentru liberali: „Vă îndemn să cumpăniţi bine asupra deciziei pe care o veţi lua la Congres!”

Președintele PNL, Ludovic Orban, sâmbătă dimineața, la sosirea la Romexpo, unde urmează să aibă loc Congresul partidului, la care candidează pentru un nou mandat, le-a transmis liberalilor că are încredere că vor fi respectate toate procedurile astfel încât să fie asigurat secretul absolut al votului.

Orban a fost întrebat sâmbătă, dacă există un mecanism de verificare a votului la congres.
“Ca preşedinte al partidului nu am avut posibilitatea să intervin, avem o comisie de organizare a congresului şi, de asemenea, avem o comisie de numărare şi validare a votului care este formată cu reprezentarea paritară şi care va fi condusă de preşedintele Comisiei de Organizare, domnul Stolojan. Am încredere că vor fi respectate toate procedurile de vot astfel încât să fie asigurat secretul absolut al votului”, a explicat preşedintele PNL.
El a mai precizat că preşedintele Iohannis este binevenit la congresul PNL.
“Este binevenit preşedintele. Preşedintele este partener al PNL şi nu este primul eveniment la care participă”, a transmis Orban.

Ajuns la Romexpo, Ludovic Orban a discutat cu delegaţii care deja se aflau în zonă şi s-a şi fotografiat alături de unii dintre ei.

Vineri seară, înaintea Congresului, liderul liberal a postat un mesaj pe Facebook: „În mâinile fiecăruia dintre dumneavoastră stau soarta şi viitorul partidului nostru şi al României. Doar voi, membrii Partidului Naţional Liberal, aveţi puterea de a hotărî, fără niciun fel de constrângere sau intimidare! Să ne vedem sănătoşi!”.

De altfel, potrivit membrilor echipei sale, în cursul acestei săptămâni, Ludovic Orban a discutat personal cu 1.300 – 1.400 dintre aceştia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *