Ortopedul fals trata, ilegal, în incinta…Institutului Oncologic Fundeni – VIDEO
Falsul ortoped Ionuț Marian Grigore, demascat recent de TVR, avea o clinică privată în Capitală, căreia îi făcea reclamă inclusiv pe Facebook. Într-una dintre postări scrie că “doctorul” aplica tratamentele sale unui pacient internat în Institutul Oncologic Fundeni.
În lungul șir de ilegalități comise de Ionuț Marian Grigore, se pare că una în plus nu prea mai contează. Mai ales că el era, așa cum se prezintă pe internet, ortoped, psiholog, homeopat, chiropractician, specialist în analize homeopate și în medicină holistică. Adică, știa cam de toate, un fel…totul și nimic. Mai mult, el și-a înființat clinica pe vremea când era “rezident anul I”, ceea ce, chiar dacă ar fi absolvit Medicina, era ilegal. Însă el, din nefericire, nu a absolvit…nimic din tot ceea ce pretinde. Era, practic, doar un vânzător de iluzii, un impostor care susține că a ridicat din pat persoane care erau paralizate de…20 de ani. Într-una dintre postările de pe internet, se precizează că “doctorul” aplică “tratament” unui pacient care se afla internat la Institutul Oncologic Fundeni. Evident, că orice pacient, într-o unitate medicală, este tratat după un anumit protocol, iar aplicare altor terapii, mai ales de către persoane din afara spitalului, este ilegală. Cel mai probabil “doctorul” a intrat în institut, cu aparatele sale…bâzâitoare într-o sacoșă și a trecut drept vizitator. Altfel nu i-ar fi aprobat nimeni să aplice cine știe ce “proceduri” unui pacient internat într-o unitate medicală.
Sesizați de jurnaliștii TVR, oficialii Ministerului Sănătății confirmă că actul în care scrie că s-a specializat în ortopedie este falsificat. Colegiul Psihologilor din România a transmis pentru Știrile TVR că acesta nu figurează în evidențele organizației. Și că va sesiza organele de anchetă.
https://www.facebook.com/grigorei1/videos/2328427807207756/?t=12