OUG pe Legile Justiției și cea pentru desemnarea procurorului european, în Monitorul Oficial

Ordonanţele de Urgenţă pentru modificarea legilor justiţiei şi cea privind procedura de desemnare a procurorului european din partea României au fost publicate, miercuri seară, în Monitorul Oficial. Cele două Ordonanţe au fost adoptate marţi, în şedinţa de Guvern și ambele au născut vii controverse și înainte și după adoptare.

Până în prezent, şefii de parchete erau numiţi cu aviz de la Secţia de Procurori a CSM, iar potrivit noii OUG, de acum aceștia sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii în funcţie sau dintre judecătorii care au îndeplinit funcţia de procuror, pentru un mandat de 3 ani, cu posibilitatea reinvestirii o singură dată . Totodată, documentul mai arată că Şeful Secţiei de anchetare a magistraţilor poate dispune în cazul soluţiilor cauzelor.

Tudorel Toader a anunţat, marţi, că OUG privind modificarea legilor justiţiei arată că procurorii delegaţi în funcţii de conducere rămân 45 de zile de la publicarea documentului în Monitorul Oficial, după care posturile trebuie ocupate potrivit legii.Pentru aceste funcţii pot candida şi judecătorii.

În ceea ce priveşte OUG pentru desemnarea propunerilor pentru Parchetul European, Toader a explicat, marţi, că actul normativ nu vizează şi selecţia şefului Parchetului European, ci doar cea privind reprezentantul României pentru această instituţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *