Paleologu se arată șocat de eroarea din CV-ul său și vrea să ceară explicații oficiale  de la Camera Deputaților, pe al cărei site  se află documentul

Fostul deputat, fost ministru al Culturii  și fost  candidat PMP  la Președinția  României, Theodor Paleologu, s-a arătat de  șocat mai mult de  erorile din  CV-ul său,  publicat  pe site-ul Camerei Deputaților, decât de atacul  din partea  fostului ministru al Educației, Daniel Funeriu. Paleologu a fost acuzat de Funeriu  că  și-a  trecut  în CV  titlul de conferențiar  universitar și nu este așa. DE asemenea, Paleologu a precizat că va  cere explicații  oficiale  de  la  Camera Deputaților cu privire la această eroare.

„Am fost surprins să constat că CV-ul meu de pe site-ul Camerei Deputaților este complet fals în partea consacrată experienței profesionale, în speță celei didactice: nu figurează nici una dintre universitățile la care am predat sau făcut cercetare (Boston College, University of Notre Dame, Harvard University, Deep Springs College, Bard College Berlin etc.), în schimb apar instituții cu care nu am avut nici o asociere (Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași) sau la care am predat scurtă vreme (Universitatea Petre Andrei din Iași).

Nu am fost nici referent, nici asistent suplinitor, nici asistent titular, nici lector titular, nici conferențiar titular și nici șef de catedră la universitățile ieșene menționate.

Am fost lecturer la Boston College, postdoctoral fellow la Notre Dame și Harvard, visiting professor la Deep Springs College, assistant professor și program director la Bard College Berlin (ECLA), fellow la Wissenschaftskolleg din Berlin.

Nu știu ce să cred despre această șocantă descoperire. Sper că este o simplă eroare a serviciilor IT ale Camerei Deputaților”, a scris Paleologu, sâmbătă, pe Facebook.

După un scandal de la distanţă între Paleologu şi Funeriu, fostul ministru al Educaţiei a făcea referire la fosta calitate a lui Paleologu de „conferenţiar la Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi, Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative. Titul apare în CV-ul public al lui Theodor Paleologu, de pe site-ul Camerei Deputaţilor. Informaţia a fost însă rapid infirmată de Sorin Bocancea, rectorul Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi. Acesta a precizat, într-un comentariu la postarea lui Funeriu, că Paleologu nu a fost niciodată conferenţiar la instituţia pe care o conduce, ci a fost lector, cadru didactic asociat, pentru o scurtă perioadă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *