Pandemia Covid-19. Guvernul britanic a înăsprit restricţiile în unele zone din nord-estul Angliei

A woman wears a mask outside Newcastle upon Tyne's Royal Victoria Infirmary where two patients who have tested positive for coronavirus elsewhere in England are being treated in the hospital's high consequence infectious disease unit.

Guvernul britanic a înăsprit luni restricţiile legate de socializare în unele părţi din nord-estul Angliei, ca reacţie la creşterea numărului cazurilor de Covid-19, transmite Reuters. Începând de miercuri, locuitorii din şapte zone, inclusiv centre urbane precum Newcastle, Gateshead, Sunderland şi Durham, nu vor mai putea să organizeze evenimente în spaţii închise cu persoane din afara gospodăriei lor sau a cercului lor social restrâns.

Restricţiile vor fi aplicate locuinţelor particulare, puburilor şi restaurantelor, iar persoanele care nu le vor respecta vor fi amendaţi conform legii, a anunţat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat.

Ratele de incidenţă a coronavirusului au fost săptămâna trecută de peste 100 la 100.000 în şase din şapte zone, a precizat ministerul.

”Din păcate, numărul cazurilor continuă să crească puternic. Ştim că un număr mare dintre aceste infecţii au loc în spaţii închise din afara locuinţelor. Aşa că, la solicitarea consiliilor locale, cu care am lucrat îndeaproape, vom introduce restricţii legale privind socializarea în toate spaţiile închise”, a afirmat în Parlament secretarul pentru Sănătate Matt Hancock.

Şcolile şi locurile de muncă nu vor fi afectate de restricţii.

Regiuni mari şi milioane de oameni din Marea Britanie sunt supuşi restricţiilor locale adoptate pentru a încetini un al doilea val de infecţii Covid-19. Marea Britanie are cel mai ridicat număr de decese provocate de virus în Europa, 42.000.

Cele mai afectate regiuni sunt nord-estul şi nord-vestul Angliei. Regiunea Manchester, cel mai mare centru urban din nord-vestul ţări, este supusă şi ea unor măsuri locale, ca şi Glasgow, în Scoţia, şi Cardiff în Wales.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.