Pandemia Covid-19. Peste 12 milioane de cazuri infectări în Europa, aproape 300.000 de decese

Peste 12 milioane de cazuri de COVID-19, dintre care aproape 300.000 de decese, au fost înregistrate oficial în Europa, potrivit unui bilanţ realizat AFP pe baza datelor furnizate de autorităţile sanitare, vineri, la ora 16:00 GMT.

Cele 52 de ţări din regiune constituie zona cea mai afectată din lume în ceea ce priveşte numărul de cazuri, înaintea Americii Latine şi Caraibelor (11,5 milioane de cazuri) şi a Asiei (10,9 milioane).

Aproape jumătate din cele 12 milioane de cazuri au fost înregistrate în doar patru ţări: Rusia (1.733.440), Franţa (1.601.367), Spania (1.306.316) şi Regatul Unit (1.123.197).

Europa a redevenit epicentrul pandemiei în ultimele săptămâni, după perioada martie-aprilie.

De la începutul lunii octombrie, Europa a fost regiunea cu cele mai multe cazuri noi zilnice de COVID-19 din lume. Săptămâna trecută, au fost înregistrate zilnic peste 280.000 de cazuri noi, mai mult de jumătate din totalul cazurilor la nivel mondial (o medie de 525.000 pe zi).

Pandemia continuă să se accelereze: numărul cazurilor depistate în ultimele şapte zile în Europa este cu 17% mai mare decât cel înregistrat săptămâna precedentă.

Franţa (45.514 de cazuri zilnice în medie, +12% faţă de săptămâna precedentă), Italia (30.715, +32%), Regatul Unit (22.551, +2%), Polonia (21.847, +36%) şi Spania (20.890, +9%) sunt ţările din regiune cu cele mai multe cazuri noi în ultimele şapte zile.

Franţa a înregistrat vineri 60.486 de noi cazuri confirmate de contaminare cu noul coronavirus, după ce joi a raportat 58.046 de cazuri, informează AFP citând datele furnizate de ministerul sănătăţii de la Paris.

Noile îmbolnăviri ridică numărul total de cazuri confirmate la 1.66 milioane, ceea ce situează Franţa în urma Rusiei care, cu 1.73 milioane de cazuri, ocupă locul al patrulea la nivel mondial după SUA, India şi Brazilia.

Ministerul francez a raportat, de asemenea, 828 de noi decese cauzate de COVID-129, dintre care 398 în spitale în ultimele 24 de ore şi 430 de decese în azile de bătrâni în ultimele trei zile. Joi, ministerul a raportat 363 de decese în spitale.

Cel mai mare număr de decese provocate de COVID-19 într-o singură zi în Franţa s-a înregistrat pe 15 aprilie: 1.438 de morţi.

La o săptămână după ce guvernul a impus o nouă carantină la nivel naţional, numărul persoanelor spitalizate a crescut cu 553 şi a ajuns la un total de 28.979, cea mai mică creştere zilnică în ultimele aproape trei săptămâni.

Numărul persoanelor aflate la terapie intensivă cu COVID-19 a crescut cu 101, ajungând la un total de 4.331 de cazuri, cea mai mică creştere din ultimele şase zile.

În ceea ce priveşte decesele, Europa a raportat până la ora 16:00 GMT aproape 300.000 de decese (298.867), devenind a doua regiune din lume cu cei mai mulţi morţi, după America Latină şi Caraibe (408.736).

În total, aproape 49 de milioane de cazuri de COVID-19, între care 1,2 milioane de decese, au fost declarate oficial la nivel mondial de la începutul pandemiei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.