Pandemia Covid-19. Proteste anti-restricții la Madrid

Mii de locuitori din cartierele sudice ale Madridului afectate de restricţiile de mobilitate care vor intra în vigoare luni au ieşit pe străzi, duminică, pentru a protesta faţă de aceste noi măsuri ale Guvernului regional condus de Isabel Díaz Ayuso, pe care le consideră „segregaţioniste”, relatează TVE.

Mulţi consideră că măsurile au fost luate târziu şi că nu sunt suficiente pentru a opri epidemia.

Locuitori din cartierele Villa de Vallecas şi Fuenlabrada, între altele, au denunţat „o carantină de categorie” şi au cerut demisia preşedintei Comunităţii Madrid.

Manifestanţii au scandat, între altele, „mai mulţi medici şi mai multe scanere”, „este segregare, nu izolare” şi „Ayuso, demisia!”.

Federaţia Locuitorilor din Madrid a respins măsurile impuse pentru comunitate şi le-a semnalat ca fiind „nedrepte, care favorizează excluderea şi segregaţioniste”. În plus, a cerut să fie luate măsuri de sprijin, precum evitarea supraaglomerării transportului public.

Madrid este capitala europeană cu cea mai mare incidenţă de Covid-19. Potrivit datelor European Centre for Disease Prevention and Control, până pe 13 septembrie, la fiecare 100.000 de locuitori au fost 700,16 cazuri în capitala spaniolă. Urmează Praga, cu 269,52 de cazuri, şi Paris, cu 202 cazuri la 100.000 de locuitori.

Creşterea numărului de noi cazuri în regiune a făcut ca guvernul regional să impună măsuri pentru 37 de zone. Între altele, localurile vor funcţiona la 50% din capacitate, parcurile şi grădinile vor rămâne închise, iar intrarea şi ieşirea din zonele plasate în carantină vor fi restricţionate, cu excepţia cazurilor excepţionale – deplasarea spre locul de muncă, spre şcoală sau la centre de sănătate.

Ministerul Sănătăţii a raportat cel mai recent 14.389 de noi cazuri, cifră record. Din total, 4.967 corespund zilei anterioare, iar 1.553 provin din comunitatea madrilenă, care comunică peste 1.000 de cazuri de la jumătatea lunii august.

Măsuri de carantină şi izolare sunt impuse în peste 70 de municipii spaniole.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *