Panică pentru clanul Stănescu: Ferma de porci a deputatului Alexandru Stănescu, fratele lui Paul Stănescu, atacată de pesta porcină

Ferma de porci a deputatului Alexandru Stănescu, din comuna Vişina (Olt), este în pericol din cauza pestei porcine. Virusul a fost confirmat deja în două gospodării din localitate, iar 23 de porci au fost omorâți.

Potrivit reprezentanţilor Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Olt, 23 de animale au fost deja ucise pentru a preveni răspândirea virusului, iar în mai multe localităţi au fost luate măsuri de protecţie.

Deputatul PSD de Olt, Alexandru Stănescu, fratele secretarului general al PSD, Paul Stănescu, este unul dintre cei mai importanţi crescători de porci din zonă. Alexandru Stănescu are, la Vişina, o fermă cu aproximativ 1800 de animale.

Alexandru Stănescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că ferma sa este în pericol acum şi că Ministerul Agriculturii trebuie să găsească soluţii pentru că multe ferme din ţară s-ar putea închide.

„Noi am luat măsuri de biosecuritate, dar activitatea e pusă în pericol pentru că atunci când sunt focare de pestă este blocată mişcarea animalelor. Avem aproximativ 1.800 de animale. Nu putem vinde. E o chestiune generală. Multe ferme sunt blocate în ţară. DSV împreună cu Ministerul Agriculturii trebuie să găsească soluţii să nu mai fie blocate fermele comerciale pentru că riscăm să le închidem, până la urmă. Ca parlamentar, ca agricultor, îngrijorarea e destul de mare şi eu am mereu discuţii cu cei de la Ministerul Agriculturii pentru a găsi soluţii să protejăm fermele comerciale. Bineînţeles, soluţiile sunt la ei, nu la mine”, a spus Alexandru Stănescu.

Potrivit DSVSA Olt, în zonă au fost impuse mai multe restricţii și au fost uciși 23 de porci, etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *