Paranoia, boală grea în PSD! În CEx, Dăncilă a spus că are sentimentul că se doreşte un nou 10 august sau Colectiv
Viorica Dăncilă le-a reproşat social-democraţilor, în CEx de luni seara, că nu au avut ieşiri publice mai dese cu privire la cazul din Caracal, precizând că s-ar putea pregăti un nou 10 august sau s-ar dori un nou protest ca după tragedia de la Colectiv, au declarat surse din PSD, citate de Mediafax.
„A fost un pic stranie şedinţa. A început certându-ne pe toţi că nu apărem în presă să facem declaraţii. Ne tot spunea premierul că vedeţi că se pregăteşte un nou 10 august, că se continuă presiunea şi se doreşte un nou Colectiv, în sensul consecinţelor de la Colectiv. A mai spus despre USR că vedeţi declaraţiile lui Dan Barna şi le-a cerut să comenteze ce a zis Barna fiindcă a spus prostii. Era ca un reproş sistematic”, au afirmat sursele social-democrate, pentru MEDIAFAX.
În cadrul Comitetului Executiv au fost câteva intervenţii. Respectiv Dan Nica a luat cuvântul şi a avut o intervenţie „echilibrată”.
„Nica a spus «domnule, ca să ştim ce să facem trebuie să ne spuneţi ce s-a întâmplat». Premierul nu a vrut să spună. Zicea doar că în comunicate trebuie să spunem cine este vinovat şi trebuie să spunem mai direct, că oamenii cred că e PSD şi a insinuat să spună că e Iohannis sau măcar procurorul, că ar fi vinovat”, au adăugat sursele citate.
La rândul său, liderul PSD Neamţ Ionel Arsene a luat şi el cuvântul şi ar fi spus „am fi vrut să intervenit dat aţi spus să nu politizăm cazul”.
În replică, premierul a părut deranjată de afirmaţie, însă „la finalul intervenţiilor a spus «eu am zis acolo, dar nu era pentru voi era pentru Barna şi pentru opoziţie. Nu am ştiut că sunteţi aşa disciplinaţi»”, au precizat sursele PSD.
Un alt social-democrat ar fi zis, la şedinţă, că totul era orchestrat de servicii de informaţii pentru a distruge PSD, însă Dăncilă l-ar fi contrazis.
Impresia creată în rândul unor social-democraţi prezenţi la CEx a fost că lucrurile ar fi fost prezentate de Viorica Dăncilă, un pic „în stilul Dragnea”, cu foarte multe insinuări în afirmaţii.
„Totul era prezentat, poate şi în exces de zel, poate şi pentru vrea să se trezească lumea, poate şi pentru că era supărată, pentru că spunea că a dormit doar două ore pe noapte, că a exagerat un pic dând sentimentul că ar fi fost totul un complot, ca şi cum ar fi fost un scenariu. A avut o intervenţie stil Dragnea, cu foarte multe insinuări. Spunea că «uite se demonstrează că ea nu este cu Iohannis»”, au explicat sursele citate.
„S-a mers un pic cam departe, asocierea cu 10 august, asocierea cu Colectiv pe care a făcut-o într-o interverţie”, în opinia unui social-democrat prezent la reuniune.
Totodată, preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu a transmis că social-democraţii trebuie să fie mai duri şi mai vehemenţi în a transmite mesajul că preşedintele Klaus Iohannis este de vină şi că „a protejat procurorii şi STS”, au mai spus sursele citate.
Dan Nica i-ar fi reproşat colegului său, Dorel Căprar că a reunit Comisia pentru apărare a Camerei Deputaţilor luni, pentru audieri, critica fiind că „a ieşit din audieri într-o lumină foarte bună STS”, potrivit surselor citate.
„Dorel Căprar a explicat că nu a făcut de capul lui. S-a înţeles că a făcut-o cu acordul premierului. Nu a dat foarte multe detalii. A spus că a vrut să comunice, după şedinţa Comisiei, dar nu mai era nimeni de la presă la final”, au detaliat surse din PSD.
Sursele PSD au explicat că nu au înţeles de ce Viorica Dăncilă nu a vrut să facă declaraţii de presă, la finalul CEx.
„Şi nouă ne-a spus că o să declare ceva foarte tare. Nu am înţeles ce. Că are pregătit ceva tare”, au explicat sursele menţionate.