Pariu riscant. Fostul premier francez Manuel Valls și-a anunțat candidatura la primăria Barcelonei

Fostul premier francez Manuel Valls şi-a anunţat marţi seara candidatura la funcţia de primar al Barcelonei. După ce a menţinut suspansul timp de mai multe săptămâni, ex-socialistul şi-a oficializat decizia la Centrul de cultură contemporană din Barcelona, în centrul istoric al celui de-al doilea cel mai mare oraş al Spaniei, acolo unde Valls s-a născut în urmă cu 56 de ani.

„După un timp de reflecţie, serios, am luat următoarea decizie: vreau să fiu viitorul primar al Barcelonei”, a spus Manuel Valls în catalană. „De când m-am născut (…) relaţia mea cu Barcelona a fost intimă, constantă”, a adăugat fostul premier francez.

Această candidatură într-un scrutin municipal dintr-o metropolă după o carieră politică de prim plan într-o altă ţară este neobişnuită în Europa, unde orice cetăţean al UE se poate prezenta în alegerile locale dintr-un alt stat decât cel al său, din cadrul Uniunii, după tratatul de la Maastricht.

După eşecul ambiţiilor sale prezidenţiale din Franţa în 2017, Manuel Valls s-a angajat de partea cealaltă a Pirineilor, multiplicând manifestaţiile contra separatiştilor catalani care au încercat, în octombrie trecut, despărţirea de Spania.

Dar provocarea se anunţă una importantă, pe 26 mai anul viitor, pentru conducerea oraşului cu 1,6 milioane de locuitori, gestionat în prezent de Ada Colau, primar de stânga.

Manuel Valls este asigurat de susţinerea partidului liberal Ciudadanos, vârful de lance al opoziţiei la separatism. El a recrutat pentru campania sa un fost direct de comunicare al FC Barcelona, club al cărui suporter este, şi pe fosta mână dreaptă a primarului socialist, Pasqual Maragall (1982-1997), simbol al intrării în modernitate a oraşului care a găzduit Jocurile Olimpice din 1992.

Intenţia lui Valls, crescut la Paris de un tată catalan şi o mamă italo-elveţiană şi naturalizat francez la 20 de ani, este de a întruchipa o Barcelonă cosmopolită în contrast cu naţionalismul catalan. În baza trecutului său de ministru de Interne, el contează de asemenea în campanie pe lupta cu insecuritatea, preocupare crescândă pentru locuitorii Barcelonei.

Manuel Valls, care şi-a oficializat marţi candidatura la alegerile locale din Barcelona, a anunţat că va renunţa la mandatul său de deputat în Franţa.

„De săptămâna viitoare, voi abandona mandatul meu de deputat şi toate responsabilităţile locale”, a declarat Valls.

„Iubesc Franţa. Această ţară a permis unui fiu al Barcelonei naturalizat abia la 20 de ani să fie primar, deputat, ministru şi prim-ministru al Franţei graţie şcolii publice şi angajamentului meu politic, este incredibil şi unic”, a spus Manuel Valls, care este născut la Barcelona, dar a crescut la Paris.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *