Parlamentarii cehi sar în ajutorul lui Orban. Au votat împotriva activării articolului 7 din tratatul UE împotriva Ungariei

Membrii Parlamentului ceh au votat joi împotriva susţinerii declanşării Articolului 7 din tratatul privind Uniunea Europeană împotriva Ungariei, după ce Parlamentul European a aprobat la 12 septembrie declanşarea procedurii de sancţionare a Budapestei, relatează site-ul EUObserver.com.

Votul, care a avut loc în cadrul unei dezbatei privind cadrul financiar multinaţional al Uniunii Europene, fost iniţiat de deputatul Jan Skopecek, membru al Partidului Civic Democratic.

Iniţiativa lui Jan Skopecek a fost susţinută de 97 de parlamentari, în timp ce 24 de membri au votat împotrivă.

Ungaria a fost criticată în mai multe rânduri de Uniunea Europeană, din cauza legilor privind libertatea de exprimare, din cauza organizării sistemului judiciar, a celui electoral şi în contextul abordării faţă de imigraţie. Guvernul de dreapta de la Budapesta este acuzat că încalcă normele fundamentale ale Uniunii Europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *