Parlamentul a dat undă verde: Mii de dosare vor fi revizuite! Băsescu o scapă pe Udrea de pușcărie
Senatul a adoptat, astăzi, proiectul de lege, inițiat de președinții celor două Camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, pentru declasificarea hotărârii CSAT 17/2005 privind combaterea corupției.
Propunerea legislativă privind declasificarea unor documente a fost adoptată de senatori cu 79 de voturi „pentru”și 17 voturi „împotrivă”.
Comisia juridică a Senatului a dat raport de admitere în forma adoptată de Comisia pentru apărare, cu amendamentul lui Traian Băsescu, asupra proiectului de lege inițiat de Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu pentru declasificarea hotărârii CSAT 17/2005 privind combaterea corupției.
„Se desecretizează de la data intrării în vigoare a legii toate planurile de cooperare realizate între DNA și SRI în baza art. 15 din Protocolul de cooperare dintre PICCJ și SRI pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securității naționale nr. 003064 din 04.02.2009”, prevede amendamentul lui Traian Băsescu depus la proiectul de lege pentru declasificarea hotărârii CSAT nr 17/2005 privind combaterea corupției.
Proiectul a fost inițiat de Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu și Mircea Drăghici.
„Cauzele în care ai fost pronunțate hotărâri definitive și în care au fost administrate probe prin mijloace tehnice speciale, în perioada de existență a documentelor prevăzute la articolul 1 și până la intrarea în vigoare a prezentei legi, sunt supuse revizuirii. Competența revine primei Instanțe care a soluționat fondul cauzei”, prevede articolul 5 a proiectului de lege. Odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, Elena Udrea va putea să ceară revizuirea sentinței în dosarul Gala Bute.
Proiectul va ajunge în Camera Decizională, for decisiv.