Marea Britanie în pragul crizei.Parlamentul britanic respinge acordul Brexit negociat de premierul Theresa May cu UE

Camera Comunelor a respins marți acordul Brexit negociat de Theresa May cu Uniunea Europeană. Împotrivă au votat 432 de deputați, iar pentru acordul Brexit au votat 202 de legislatori. Votul istoric a fost amânat de două ori.

Camera Comunelor s-a întrunit marți pentru a vota asupra a patru amendamente care ar putea schimba „tratatul de retragere” din Uniunea Europeană și apoi asupra acordul Brexit în ansambl. Trei amendamente au fost retrase de la vot în Camera Comunelor, al patrulea fiind respins cu 600 de voturi. Doar 24 de deputați au susținut acest text.

Liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, a calificat votul „o înfrângere catastrofică pentru acest guvern”.

Parlamentul britanic a respins marţi, cu doar 73 de zile înaintea Brexitului, singurul plan în vederea unei ieşiri ordonate din Uniunea Europeană (UE), transmite BBC News.

Votul parlamentul aruncă Regatul Unit într-o criză, cu doar zece săptămâni înainte ca ţara să părăsească Uniunea Europeană, scrie The Associated Press.

Aleşi atât proeuropeni, cât şi susţinători ai Brexitului au respins îndemnurile premierului de a susţine textul şi de a da curs rezultatului referendumului din iunie 2016 prin care britanicii s-au pronunţat în favoarea părăsirii Uniunii.

Această înfrângere o fragilizează pe May şi Guvernul, care au termen până luni să prezinte un ”plan B”.

În cazul în care nu este ratificat, regatul se îndreaptă către o ieşire dezordonată din UE la 29 martie, cu consecinţe economice şi sociale neclare.

Teodor Meleşcanu, ministrul român de Externe, a declarat că, dacă Marea Britanie va părăsi UE fără un acord, este posibil ca cetăţenii români să aibă probleme. Atâta timp cât vor exista aceste proiecte care au fost acceptate de UE şi de guvernul britanic, sperăm că pe viitor se va ajunge la o respectare a lor. E greu de spus acum ce se întâmplă. Vom vedea zilele următoate, pentru că nu sunt multe de aşteptat”.

Moţiune de cenzură a Guvernului May

Parlamentul britanic urmează să organizeze o moţiune de cenzură a Guvernului, după ce a respins marţi, într-un vot zdrobitor, acordul Brexitului, relatează The Associated Press.

Premierul Theresa May a declarat că guvernul este necesar să ştie dacă mai este susţinut în Camera Comunelor.

Parlamentarii urmează să se prinunţe în acest sens printr-o moţiune de cenzură miercuri, a anunţat ea.

Prin această declaraţie, după respingerea acordului Brexitului cu 432 la 202 voturi, May a evitat ca liderul Partidului Laburist Jeremy Corbyn să ceară o moţiune de cenzură.

Liderul laburist i-a îndemnat pe parlamentari să respingă acordul retragerii încheiat de Guvern cu UE şi să declanşeze alegeri anticipate.

UE cere Marii Britanii să îşi clarifice urgent intenţiile privind Brexit

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a exprimat „regretul” că Acordul Brexit a fost respins de Camera Comunelor şi a cerut Marii Britanii să clarifice urgent intenţiile privind procedura Brexit, în timp ce Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a sugerat anularea retragerii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *