Parlamentul de la Londra a refuzat amânarea ieşirii Marii Britanii din UE

Parlamentul britanic a dat încă o lovitură majoră guvernului, în eforturile acestuia din urmă de a obţine un consens în privinţa Brexitului. Legislativul a votat împotriva unei moţiuni înaintate de guvern, care recunoaşte faptul că majoritatea parlamentarilor se opun unui Brexit fără acord.

Susţinători ai Brexitului susţin că moţiunea ar fi exclus retragerea din UE în lipsa unui acord, la termenul programat, din luna martie. Însă parlamentarul conservator Anna Soubry, care îşi doreşte ca ţara să rămână în UE, a condamnat abordarea guvernului: „Nu pentru asta au votat oamenii, când au votat pentru retragerea din Uniunea Europeană. Nu este suficient de bine şi nu mai putem continua în acest fel”.

Înfrângerea din această seară din parlament nu are nicio consecinţă legală, însă, potrivit analiştilor, votul transmite un semnal la Bruxelles, că premierul Theresa May întâmpină dificultăţi în a obţine o majoritate parlamentară pentru orice modificare referitoare la Brexit.

Camera Comunelor a respins, joi seară, un proiect de lege care prevedea amânarea cu trei luni a ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Marea Britanie ar urma să iasă din Uniunea Europeană pe 29 martie, dar Guvernul Theresa May speră să obţină concesii suplimentare din partea Bruxellesului pentru a putea evita producerea unui Brexit fără acord.

Totuși, o nouă formă a Acordului care ar fi aprobat de parlamentarii britanici trebuie prezentată şi Uniunii Europene, care a avertizat că proiectul de tratat nu va fi renegociat. Premierul britanic Theresa May a suferit joi o înfrângere stânjenitoare în Parlament, care îi fragilizează poziţia în discuţiile pe care le desfăşoară cu Bruxellesul pentru a încerca să obţină o modificare a acordului de Brexit, relatează AFP.

Cu şase săptămâni înainte de data prevăzută pentru ieşirea din UE, deputaţii au respins, cu 303 voturi împotrivă şi 258 pentru, moţiunea în care guvernul explica cum vrea să renegocieze acordul de divorţ încheiat cu Uniunea Europeană, care a fost respins net în cadrul unui vot de la jumătatea lui ianuarie.

Executivul afirma în această moţiune că urmăreşte un dublu obiectiv: să obţină „aranjamente alternative” la „plasa de siguranţă” menită să menţină o frontieră deschisă pe insula Irlanda (sau „backstop”) şi să excludă scenariul unui „no deal”, respectiv o ieşire fără acord de care se tem mediile de afaceri, precum şi o parte dintre deputaţi.

Însă cei mai fervenţi adepţi ai Brexitului din Partidul Conservator au refuzat să vadă guvernul cauţionând abandonarea scenariului unui „no deal”. Ei au avertizat în privinţa intenţiei lor de a se abţine dacă moţiunea nu va fi reformulată iar în cele din urmă au provocat un vot împotriva Theresei May.

Chiar dacă votul nu constrânge executivul, el slăbeşte poziţia premierului în tentativa sa de a redeschide negocierile cu Bruxellesul: lidera britanică, care se prevala până acum de un „mandat clar” din partea deputaţilor pentru a modifica acordul, tocmai a pierdut acest sprijin. Au existat chiar voci în Camera Comunelor care au întrebat unde este Theresa May, în condiţiile în care şefa guvernului a avut grijă să nu asiste la anunţarea rezultatelor.

„Votul din această seară arată că nu există o majoritate pentru linia de conduită a prim-ministrului”, a tunat liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn. „Guvernul nu mai poate continua să ignore Parlamentul sau să încerce penibil să ajungă la 29 martie fără un plan coerent”, a adăugat el.

Jeremy Corbyn, care a acuzat încă o dată executivul că trage de timp, a suferit totuşi şi el o înfrângere. Amendamentul său, vizând limitarea marjelor de manevră ale guvernului, a fost respins cu 322 de voturi împotrivă şi 306 pentru.

Un alt amendament, susţinut de partidul scoţian pro-independenţă SNP, care cerea amânarea datei Brexitului, a fost şi el respins, în timp ce deputata conservatoare Anna Soubry şi-a retras înainte de vot amendamentul, care cerea guvernului să publice un studiu privind impactul economic al unui Brexit fără acord. Ea a anunţat că a obţinut de la executiv garanţii că documentele vor fi făcute publice.

Angajată de două săptămâni în noi discuţii cu UE, Theresa May are dificultăţi în a obţine o redeschidere a negocierilor. În timp ce liderii europeni se arată inflexibili, ea a recunoscut marţi că are „nevoie de timp” pentru a găsi o soluţie.

„UE 27 aşteaptă încă de la Londra propuneri concrete şi realiste pentru a ieşi din impasul asupra Brexitului”, a postat miercuri pe Twitter preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Principala piatră de încercare rămâne chestiunea plasei de securitate irlandeze. Acest dispozitiv prevede, în ultimă instanţă, menţinerea Marii Britanii într-o uniune vamală cu UE, precum şi o aliniere mai pronunţată privind o serie de reglementări ale UE pentru Irlanda de Nord.

Mecanismul este respins de adepţii duri ai Brexitului, în ochii cărora el ar împiedica ţara să rupă legăturile cu UE şi să ducă o politică comercială independentă. Liderii europeni refuză însă să-l modifice.

Theresa May a expus trei soluţii pentru a încerca să ajungă la un nou acord: instituirea unei date-limită la aplicarea „backstop”-ului, prevederea posibilităţii ca Marea Britanie să-i pună capăt unilateral sau înlocuirea dispozitivului cu „aranjamente alternative”.

Guvernul britanic şi-a înmulţit iniţiativele pentru a încerca să-i convingă pe Cei 27. Lidera britanică a avut noi convorbiri cu preşedinţii francez, Emmanuel Macron, şi român, Klaus Iohannis, miercuri seară, potrivit AFP.

Theresa May şi-a dat termen până la 26 februarie pentru a identifica o soluţie. Fără un nou acord până la această dată, a doua zi va fi organizată o nouă dezbatere în Parlament, privind conduita de urmat.

Brexit a afectat economia Marii Britanii cu 2 la sută din PIB, adică peste 40 de miliarde de lire sterline pe an, sau 800 de milioane pe săptămână, atenţionează Banca Angliei. Deloc surprinzător, economia se îndreaptă spre un mare zid. Calea aleasă de premierul ţării pentru Brexit este pavată cu dezamăgiri, iar daunele se tot adună. Marea Britanie este ostatică a vanităţii Theresei May, scrie Financial Times.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *