Partidul lui Cioloș a modificat pactul USR-PLUS, la doar o zi după lansare

La doar o zi după lansarea pactului USR-PLUS, pentru anticipate odată cu localele, propus tuturor partidelor parlamentare, cu excepția PSD, partidul lui Cioloș anunță că l-a modificat. Mai exact, s-a înlocuit termenul de 6 iunie cu formularea „până la alegerile locale” și nu odată cu acestea.
Decizia a fost luată ținându-se cont de o decizie a CCR din 2012 care a respins comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare, potrivit unui comunicat PLUS.

„Pentru a nu lăsa loc altor interpretări, am înlocuit în pactul propus partidelor de opoziție termenul de 6 iunie (data alegerilor locale) cu formularea „până la alegerile locale”. Alegerile locale de anul viitor sunt o limită maximă până la care să fie organizate alegerile parlamentare anticipate. Dacă există voință politică și un angajament ferm al tuturor partidelor din opoziția actuală că vor să scoată țara din criză, putem organiza anticipate. Știm că e foarte greu, dar dacă semnăm toți cei din opoziție pactul și ne ținem de el, o să avem mai devreme un guvern legitim, desemnat în urma votului cetățenilor. Dacă ne pasă de ce se întâmplă cu România, trebuie să facem asta”, se precizează în comunicatul PLUS.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *