Cine îl susține pe Orban? Costel Barbu, președintele PNL Telorman cu două condamnări la activ, una la închisoare cu suspendare, alta pentru incompatibilitate: Filiala PNL Teleorman rămâne aproape de Ludovic Orban

Deputatul Costel Barbu a scris intr-o postare pe pagina sa de Facebook ca filiala PNL Teleorman ramane alaturi de Ludovic Orban. Acesta a spus despre presedintele liberalilor ca, „in cea mai neagra si tensionata perioada din istoria postdecembrista a Romaniei, si-a asumat responsabilitatea de a guverna o tara care se confrunta cu o pandemie inimaginabila, ce a pus la grea incercare atat populatia cat si mediul de afaceri, reusind impreuna cu echipa sa performante remarcabile, atat in domeniul sanatatii cat si economic”.

„Principalul obiectiv al PNL este sa asigure, prin majoritatea pe care o are in coalitia de dreapta, o guvernare responsabila, profesionista si aplicata pe nevoile reale ale Romaniei si economiei nationale. Ludovic Orban ramane Prim Ministrul care, in cea mai neagra si tensionata perioada din istoria postdecembrista a Romaniei, si-a asumat responsabilitatea de a guverna o tara care se confrunta cu o pandemie inimaginabila, ce a pus la grea incercare atat populatia cat si mediul de afaceri, reusind impreuna cu echipa sa performante remarcabile, atat in domeniul sanatatii cat si economic”, a scris Costel Barbu.

Deputatul liberal a explicat ca „Ludovic Orban este presedintele ales de Congres, care a preluat, in 2017 un PNL aflat in opozitie si l-a dus, in 2020, dupa o munca incredibila, inlaturand obstacol dupa obstacol, la guvernare, asigurandu-i un mandat de 4 ani in care sa-si consolideze pozitia si sa arate, prin aceeasi eleganta si maturitate din ultimii 4 ani, ca este partidul care poate onora increderea pe care i-au dat-o romanii in decembrie 2020”.

„Este obligatia noastra, a tuturor liberalilor, sa continuam, alaturi de presedintele PNL, Ludovic Orban, sustinindu-l cu toata hotararea, proiectul liberal de reformare si modernizare a Romaniei. Alaturi de Ludovic Orban, am simtit intensitatea fiecarei zile in care am mai castigat o lupta cu boala ce acapara Romania, in care am ajutat antreprenorii sa isi salveze afacerile, in care am adus, prin proiectele deblocate, o raza de speranta in viata romanilor si le-am redat increderea in politica liberala”, a adaugat Costel Barbu.

Barbu, fost secretar general adjunct al guvernului în perioada Orban, a fost condamnat, în 2014, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru ultraj, iar în 2015 a fost condamnat de Înalta Curte pentru incompatibilitate, fiind demis din funcția de primar al comunei teleormănene Suhaia.

Potrivit publicației locale Turnul cu Știri, în iunie 2016 Serviciul de Combatere a Crimei Organizate din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Teleorman a efectuat percheziții la Suhaia, într-un dosar de evaziune fiscala. Vizat în dosar este fostul primar de la Suhaia, Costel Barbu, co-președinte al PNL Teleoman.

Potrivit publicației, perchezițiile nu au vizat activitatea lui Barbu ca fost edil, ci cea de administrator de firmă, existând suspiciuni de evaziune fiscală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *