Penalul Chirică s-a găsit să-l apere pe Ciucă acuzat de plagiat: Este o intervenţie subversivă la securitatea statului român

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, susţine că tema acuzaţiilor de plagiat la adresa premierului Ciucă este „o intervenţie subversivă la securitatea statului român”, în condiţiile în care suntem într-o criză energetică majoră, iar Europa „vuieşte de sutele de mii de soldaţi care stau la graniţa Ucrainei”. „Tanti Lenuţa din comuna Costuleni este extrem de afectată şi plânge în hohote că nu înţelege de ce în lucrarea de doctorat sunt nişte paragrafe preluate dintr-o altă lucrare de doctorat care vorbeşte de strategia de apărare a ţării”, a susţinut, ironic, Chirica.

„Este o intervenţie subversivă la securitatea statului român să încerci să introduci băţul prin gard când abia ne-am găsit liniştea şi abia am reuşit să detensionăm situaţia populaţiei României. Abia am reuşit să ne punem cu picioarele pe pământ cu o guvernare serioasă şi a venit bomba atomică, Hiroshima 3. Este o manieră cel puţin subversivă de a distrage atenţia opiniei publice de la problemele care chiar contează”, a declarat, citat de news.ro, miercuri, într-o conferinţă de presă, primarul Mihai Chirica.

El a explicat că suntem într-o criză energetică majoră, iar premierul a găsit soluţii exact cu o zi înainte să apară articolul cu doctoratul.

„S-a luat măsura detensionării populaţiei prin scăderea valorilor de referinţă la energia electrică şi la gaz prin scăderea majoră a preţurilor de facturare la populaţie prin asumarea unei compensări de peste trei miliarde de lei pentru a trece de această iarnă. Păi gândiţi-vă că sala sporturilor pe care o visăm la Iaşi costă sub 250 de milioane de lei. Păi făceam 11 săli de sport de talia celei de la Iaşi se vor consuma numai pe aceste compensări. În condiţiile în care avioane militare trec în permanenţă în spaţiul aerian pe zonele de graniţă şi nu numai, iar toată Europa vuieşte de sutele de mii de soldaţi care stau la graniţa Ucrainei, noi am scos subiectul bombă, catastrofal”, a afirmat edilul ieşean.
Primarul Chirica a mai afirmat, pe un ton ironic, că „tanti Lenuţa din comuna Costuleni este extrem de afectată şi că ea plânge în hohote că nu înţelege de ce în lucrarea de doctorat sunt nişte paragrafe preluate dintr-o altă lucrare de doctorat care vorbeşte de strategia de apărare a ţării”.

„Cei care au analizat această lucrare dacă au înţeles măcar 10 la sută din conţinutul acelei lucrări… Eu, la nivelul meu intelectual, bănui că nu m-aş fi băgat chiar dacă am trecut un pic şi printr-un stagiu militar. Eu am două lucrări de doctorat terminate, am toate susţinerile, toate referatele, dar nu le-am predat. Nu am vrut să am temă de campanie doctoratul lui Chirica şi am abandonat şi a doua oară. O să fac doctoratul când mă las de politică şi o să trec în bibliografie pe cine vreau eu, de câte ori vreau eu, în toate solurile şi parasolurile unei teze”, a afirmat Chirica.

Primarul Iaşiului consideră că „domnului general Ciucă nu îi lipsea lucrarea de doctorat şi că avea toate abilităţile din lume să-şi facă treaba bine şi fără această lucrare”.

Totodată, Chirica l-a atacat pe liderul USR Dacian Cioloş, după ce acesta din urmă a cerut demisia lui Nicolae Ciucă din fruntea guvernului în urma acuzaţiilor de plagiat.

„Înainte de a-i cere preşedintele USR, domnul Cioloş, demisia domnului premier Ciucă, i-aş reaminti cam câte vizite făcea în prezenţa mea la Comitetul Executiv PSD în perioada când era la guvernare şi cam cu ce gânduri pleca de acolo”, a declarat Mihai Chirica.

Teza lui Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Ştiinţe militare în 2003, include conţinut plagiat în cel puţin 42 de pagini din totalul de 138, relatează Press One.

În replică, premierul a transmis că teza sa de doctorat este rodul cercetării ştiinţifice din anii de studii doctorale şi reflectă munca depusă. Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, marţi, printr-un punct de vedere oficial, că solicită analizarea lucrării sale de doctorat de către Comisia de Etică a UNAp – Instituţia Organizatoare de Studii de Doctorat în care s-a susţinut teza de doctorat care are un pronunţat caracter specific domeniului Ştiinţe Militare. „Acuzaţiile publice nu se pot susţine ştiinţific in niciun fel, fapt ce poate fi dovedit si de raportul oricărei metodologii de depistare a similitudinii, corect şi profesionist utilizată”, a mai spus premierul.

Preşedintele Klaus Iohannis consideră că este „corectă şi necesară decizia premierului Nicolae Ciucă de a solicita analizarea tezei sale de doctorat de către Comisia de Etică a UNAp, orice demers menit să clarifice suspiciunile formulate în spaţiul public fiind binevenit”, într-un răspuns al Administraţiei Prezidenţiale transmis la solicitarea News.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.