Penalul Gabriel Oprea visează alianță cu PSD și ProRomânia ca să intre în Parlament

Liderul UNPR Gabriel Oprea a declarat, vineri, la Iaşi, că partidul pe care-l conduce vrea să participe într-o alianţă la locale, alături de PSD şi Pro România, însă, dacă nu va fi posibil, UNPR va avea candidaţi proprii peste tot în ţară.

Gabriel Oprea a spus, într-o conferinţă de presă, la Iaşi, că UNPR este pregătită să meargă singură la locale, dar că şi-ar dori o participare la alegeri într-o alianţă a stângii, alături de PSD şi Pro România.

„Suntem pregătiţi să mergem singuri, dar ar fi bine ca stânga să meargă împreună, adică noi, PSD şi Pro România. Sunt discuţii cu aceste partide, dar aşteptăm o cristalizare în cadrul PSD, la congresul lor. Putem maximiza scorul stângii dacă mergem într-o alianţă“, a afirmat, citat de news.ro, Gabriel Oprea.

Liderul UNPR a mai spus că, dacă partidul său va merge separat la alegerile din acest an, atunci va prezenta liste peste tot în ţară.

„Este nevoie de oameni serioşi, de onoare, astfel încât să ne putem bate. Credem în unitate naţională şi în interes naţional, iar patriotismul pro-european şi pro-NATO este necesar“, a mai spus Gabriel Oprea.

Liderul UNPR s-a întâlnit la Iaşi cu liderii filialelor partidului din Suceava, Bacău, Botoşani, Vaslui şi Iaşi, însă nu au fost stabiliţi deocamdată candidaţii UNPR la primăriile reşedinţă de judeţ din regiunea nord-est.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *