Penalul Teodosie își bate iar joc de lege și mulțumește celor care nu au mișcat un deget să-l oprească

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a transmis joi noaptea, la finalul Te Deumului oficiat la Catedrala Arhiepiscopală, că mulţumeşte autorităţilor care l-au făcut să intuiască faptul că se pot ruga credincioşii şi la miezul nopţii, transmite News.ro.

Organizând slujba după ora 23:00, el a încălcat restricţiile impuse de carantina instituităîn municipiul Constanţa, faptul că după ora 23 există şi interdicţie de circulaţie, precum şi recomandările Patriarhiei, notează sursa citată.

El a mai afirmat că bisericile nu trebuie să se închidă orice boală ar veni şi că el ar fi trebuit să se îmbolnească primul având în vedere câţi oameni s-au aflat în biserică. La Te Deum în Catedrală au fost prezenţi zeci de credincioşi, cei mai mulţi purtând mască de protecţie, dar fără a respecta şi distanţarea socială.

La un moment dat, câţiva credincioşi s-au apropiat de Arhiepiscopul Tomisului, care i-a binecuvântat.

La finalul ceremoniei religioase, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a mulţumit autorităţilor care i-ar fi îngăduit această rugăciune de la miezul nopţii.

“Mulţumim lui Dumnezeu pentru această noapte de lumină pentru care mulţi nu au avut speranţe, unii nu au venit temându-se că îi opreşte cineva. Sigur, cine să ne oprească, avem dreptul cu toţii să ne rugăm când ne este ceasul rugăciunii. Şi iată vreau să mulţumesc şi autorităţilor de aici cu care m-am consultat şi m-au încuviinţat, nu expres, ci m-au făcut să intuiesc că noi putem să ne rugăm şi la miezul nopţii şi le mulţumesc pentru că ordinele omeneşti nu pot să anuleze poruncile dumnezeieşti”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului.

El a mai declarat că bisericile nu trebuie să se închidă orice boală ar veni şi că el ar fi trebuit să se îmbolnăvească primul la câţi oameni s-au aflat în biserică.

“Am spus-o de mult că bisericile nu se vor mai închide şi o spun iarăşi, bisericile nu trebuie să se închidă orice boală ar mai veni. Bisericile sunt vindecătoare de boli. Am fost mulţi aici în biserică, nu ne-am îmbolnăvit. Eu trebuia să mă îmbolnăvesc primul, dar nu nu m-am îmbolnăvit. De aceea, pentru că dacă îl avem pe Dumnezeu care este doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre vom rămâne sănătoşi nu numai la trup, dar şi la minte şi la constiinţa noastră care va rămâne trează”, a mai transmis Arhiepiscopul Tomisului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *