Pensionarii vor călători gratuit, în baza unui card emis de STB. Iată ce documente sunt necesare

Pensionarii bucureşteni vor  avea, în continuare, gratuitate pe mijloacele de transport de suprafață din Capitală, doar că de acum ei trebuie să aibă asupra lor un card de călători, emis de Societatea de Transport București (STB), pe care să-l valideze la fiecare călătorie. Procedura de eliberare a acestor carduri a fost demarată de pe 12 februarie 2019.

Cardul va fi valabil un an (12 luni), după care pensionarii vor trebui să se prezinte din nou la un centru al STB, dar numai ca să îl reîncarce, fără niciun cost, pentru o nouă perioadă de 12 luni, precizează agerpres.ro.  Pentru depunerea documentelor necesare eliberării cardului de gratuitate cuvenit pensionarilor nu a fost stabilit un termen limită – se poate face oricând până la finele anului şi la oricare dintre centrele de vânzare, zilnic, între orele 10:00 – 14:00 – pensionarii s-au grăbit să depună documentele cerute (formular completat si copii după ultimul talon de pensie și actul de identitate), ceea ce a creat aglomeraţie şi cozi interminabile la unele centre din Bucureşti. Până la primirea cardului de călătorie, pensionarii vor putea călători, ca și până acum, având asupra lor ultimul talon de pensie și actul de identitate.

De asemenea, și elevilor din învăţământul preuniversitar, care învaţă în Bucureşti la o instituţie acreditată, fie de stat fie privată, li s-a acordat gratuitate pe toate mijloacele de transport ale STB. Ei trebuie să prezinte la centrele STB carnetul de elev vizat pe anul în curs și o copie a certificatului de naștere, pentru cei sub 14 ani, sau a actului de indentitate, pentru cei cu vârsta peste 14 ani.

Abonamentele gratuite trebuie reîncărcate lunar în cazul elevilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *