Peste 20 de ţări membre ale UE au propus realegerea lui Tedros Adhanom Ghebreyesus la conducerea OMS

„Astăzi, 23 septembrie, Franţa şi Germania, în coordonare cu un grup de state din UE, au propus candidatura doctorului Tedros Adhanom Ghebreyesus pentru alegerea directorului general al OMS care va avea loc în mai 2022”, au indicat într-un mesaj pe Twitter misiunile permanente ale Franţei pe lângă sediul ONU din Geneva.

Aproximativ douăzeci de ţări ale UE au propus candidatura etiopianului, au detaliat pentru AFP surse diplomatice.

Fiecare din aceste ţări, printre care Austria, Portugalia, Franţa şi Spania, au trimis OMS un plic sigilat.

Aceste plicuri vor fi deschise de OMS abia la 1 octombrie. În câteva săptămâni, lista candidaţilor va fi trimisă statelor membre ale OMS, înainte de a fi făcută publică la sfârşitul lui octombrie sau începutul lui noiembrie.

Specialist în malarie, licenţiat de imunologie şi cu doctorat în sănătate comunitară, acest fost ministru al sănătăţii şi şef al diplomaţiei etiopiene a devenit în 2017 primul african care a preluat conducerea puternice agenţii a Naţiunilor Unite, aflată în prima linie de la începutul pandemiei.

Nominalizarea sa de către ţările europene a constituit o surpriză, deoarece majoritatea observatorilor preziseseră că sprijinul oficial va veni din partea ţărilor africane.

Dacă ar urma să primească sprijinul multor membri ai OMS, Etiopia i-a retras în schimb sprijinul din cauza conflictului din regiunea Tigray, de unde este originar.

Şeful OMS şi-a atras furia guvernului de la Addis Abeba utilizând în mod repetat platforma OMS pentru a condamna represiunea din regiunea sa natală.

Dacă există mai mulţi candidaţi, în ianuarie 2022 va începe un proces de selecţie pentru a stabili o listă scurtă cu maximum cinci candidaţi.

Statele membre vor vota pentru următorul şef al OMS – al cărui mandat va începe la 16 august – într-un vot secret în cadrul Adunării Mondiale a Sănătăţii, principalul organ de conducere al OMS, în mai.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *