Peste 60% dintre solicitările de cazare în România menţionează plată cu vouchere de vacanţă

Introducerea voucherelor de vacanţă a revoluţionat piaţa turistică din România. Peste 60% dintre cererile înregistrate de site-ul de rezervări turistice HotelGuru.ro fac referire la achitarea călătoriilor cu vouchere de vacanţă.

Voucherele de vacanţă au fost oferite în această primăvară angajaţilor în instituţiile statului. Valoarea cumulată a voucherelor primite de un angajat este de 1.450 lei. Acestea pot fi folosite pentru a achita cazarea, masa sau transportul pentru o vacanţă în România. Nu sunt transmisibile şi nu pot fi vândute /schimbate.

Portalul de rezervări turistice HotelGuru.ro are listate peste 1900 proprietăţi din România. Specificul portalului este că turiştii pot face doar rezervarea online. Plata este operată ulterior, la momentul cazării, direct către pensiunea unde vor alege să se cazeze. De aceea prezintă şi avantajul că turiştii să îşi poată achita ulterior vacanţa cu vouchere, bineînţeles dacă proprietatea aleasă permite acest lucru.

Hotelurile medii şi mari acceptă vouchere de vacanţă

Dacă pensiunile de mici dimensiuni evită plată prin vouchere de vacanţă, hotelurile medii şi mari nu pun probleme în a accepta plată cu vouchere de vacanţă.

Litoralul, Valea Prahovei si statiunile balneoclimaterice – cele mai cerute destinatii din România

Cele mai solicitate destinaţii pentru plată cu voucherele de vacanţă rămân cele de pe Valea Prahovei, litoral şi staţiunile balneoclimaterice din vestul şi centrul ţării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *