VIDEO Peste 800 de morți în urma cutremurului urmat de tsunami din insula indoneziană Sulawesi

Bilanţul cutremurului urmat de tsunami, fenomene produse vineri în insula indoneziană Sulawesi, a ajuns la 832 de morţi, a anunţat duminică Agenţia naţională pentru gestionarea dezastrelor care a adăugat că suprafaţa afectată ar fi mai mare decât cea estimată iniţial, relatează Reuters.

Numeroase persoane au rămas prinse sub dărâmături după ce mai multe clădiri s-au prăbuşit în urma cutremurului de vineri, cu magnitudinea de 7,5, care a declanşat valuri tsunami de până la şase metri, a indicat într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al agenţiei, Sutopo Purwo Nugroho.

Cel mai recent bilanţ, furnizat de responsabilul agenţiei, citat de Antara, indica 420 de morţi.

Majoritatea victimelor au fost identificate în Palu, o aglomerare de 350.000 de locuitori situată pe coasta de vest a Sulawesi. Autorităţile şi organizaţiile non-guvernamentale şi-au exprimat de asemenea îngrijorarea cu privire la situaţia regiunii Donggala, situată spre nord, afectată la rândul său de fenomenele naturale.

Spitalele, dintre care unele au fost distruse, se luptă să facă faţă afluxului de victime, iar numeroşi răniţi primesc îngrijiri medicale sub cerul liber.

Vicepreşedintele indonezian, Jusuf Kalla, a declarat că bilanţul victimelor ar putea ajunge la ”una sau mai multe mii”, afirmaţii bazate pe dezastrele anterioare.

Echipele de salvatori purtând costume portocalii căutau printre ruinele unui hotel în care s-ar fi putut afla până la 150 de persoane, şi ale unui centru comercial prăbuşit. „Noaptea trecută, am reuşit să scoatem din hotelul Roa-Roa o femeie care trăia”, a indicat pentru AFP Muhammad Syaugi, şeful serviciilor de intervenţii de urgenţă. „Am auzit chiar şi oameni care strigau după ajutor”.

Agenţia pentru gestionarea dezastrelor s-a arătat îngrijorată şi pentru situaţia a câteva sute de persoane care lucrau la pregătirea unui festival pe o plajă din Palu, cu puţin timp înainte de tsunami.

Preşedintele Indoneziei, Joko Widodo, sosit la faţa locului, a anunţat că armata va interveni pentru a ajuta la eforturile de căutare a supravieţuitorilor. Avioanele încărcate cu echipament şi alimente au reuşit să aterizeze în Palu, multe piste ale aeroportului din localitate fiind inutilizabile.

Unul din controlorii de trafic din Palu a murit în timp ce asigura decolarea în siguranţă a unui avion

În oraşul Palu, zeci de oameni sunt în continuare daţi dispăruţi, mulţi fiind prinşi sub dărâmăturile clădirilor prăbuşite după cutremur.

Pe străzi se pot vedea trupurile neînsufleţite ale celor ucişi de tragedia care a lovit insula Sulawesi, iar cei răniţi sunt trataţi în corturi, deoarece spitalele au fost afectate serios de cutremur.

Potrivit BBC, unul din controlorii de trafic aerian din Palu a murit în timp ce asigura decolarea în siguranţă a unui avion, imediat după producerea cutremurului de 7,5 grade. Cauza morţii sale este încă neclară, dar se presupune că acesta s-a speriat după ce turnul de cotrol a fost lovit de tsunami şi a vrut să se salveze sărind în apă, fiind rănit fatal în cădere.

Supravieţuitorii din oraşul Palu au dormit pe străzi, după ce au fost sfătuiţi de autorităţi să nu se întoarcă în locuinţe.

Autorităţile spun că eforturile de căutare şi salvare sunt îngreunate din cauză că seismul a provocat căderea curentului şi comunicaţilor în zona oraşului Palu şi localităţii Donggala, ultima aflată la doar 27 de kilometri de epicentrul seismului.

Un pod a fost luat de ape, iar principala autostradă spre Palu a fost avariată în urma unei alunecări de teren.

În Palu, caroserii de maşini, clădiri reduse la grămezi de resturi şi copaci doborâţi pe liniile înaltă tensiune rupte stau mărturie ale violenţei şi şocului produse de puternicul impact al seismului resimţit chiar şi la câteva sute de kilometri de epicentru şi ale valului de 1,5 metri care s-a abătut asupra coastei.

Înspăimântaţi de replicile cutremurului, numeroşi locuitori din Palu au dormit în adăposturi improvizate din bambus sau pe terenuri de fotbal.

Multe persoane au aşteptat la cozi lungi pentru a se aproviziona cu apă potabilă şi cu alimente.

Cu o magnitudine de 7,5 potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), cutremurul care s-a produs vineri în Sulawesi, cu puţin înainte de ora 11:00 GMT, a fost mai puternic în comparaţie cu seria de cutremure care au lovit Indonezia în august şi care au lăsat în urmă peste 500 de morţi şi aproximativ 1.500 de răniţi pe insula Lombok, în vecinătatea Bali.

BMKG, Agenţia de meteorologie şi geofizică din Indonezia, a emis o alertă de tsunami după seismul de vineri, însă aceasta a fost anulată după 34 de minute. Agenţia a fost aspru criticată sâmbătă pentru faptul că nu a informat populaţia că un tsunami a lovit Palu, deşi reprezentanţii ei au spus că valurile înalte s-au năpustit asupra acestui oraş în intervalul în care alerta era încă în vigoare.

Indonezia, un arhipelag alcătuit din 17.000 de insule, s-a format la convergenţa a trei mari plăci tectonice (indo-pacifică, australiană şi eurasiatică) şi se află în Cercul de Foc al Pacificului, o regiune marcată de o puternică activitate seismică.

Pe 26 decembrie 2004, Indonezia a fost lovită de o serie de seisme devastatoare, inclusiv de un cutremur cu magnitudinea 9,1, produs pe insula Sumatra. Acel seism a provocat un tsunami puternic, care a ucis 220.000 de persoane în regiune, din care 168.000 în Indonezia.

În 2006, aproape 6.000 de persoane au murit în urma unui violent seism care a lovit insula Java. Acel cutremur, ce a avut magnitudinea de 6,3 potrivit USGS, s-a produs într-o zonă populată la sud de marele oraş universitar Yogyakarta. Catastrofa a făcut aproximativ 38.000 de răniţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *