Piedone, zeflemist, în fața instanței: Nu sunt pregătit astăzi! Părinții victimelor de la „Colectiv”, cu nervii la pământ

Noul judecător desemnat în dosarul Colectiv este Mihai Bălănescu, după de Mihai Terceanu s-a pensionat începând cu data de 3 septembrie. Astfel că, majoritatea actelor administrate timp de un an și jumătate vor fi refăcute. La proces participă circa 80 de persoane.

Cristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 4, a venit și el la proces însă nu a dorit să dea declarații în fața instanței. „Nu pot să dau declarații azi. Nu sunt pregătit”, a spus acesta în fața judecătorului.

Procesul Colectiv s-a reluat, la aproape trei ani de la tragedie şi la un an şi jumătate de la primul termen.

„Suntem foarte indignaţi şi supăraţi, am ajuns la capătul răbdării. Nu se poate aşa ceva. Sunt cel care, acum un an şi ceva, am strigat judecătorului să nu iasă la pensie. Ne-a făcut, cred, în ciudă. În luna iunie a depus actele şi nu ştiu ce s-a întâmplat, trebuia semnat decretul mai devreme. Preşedintele nu ştiu dacă şi-a făcut în totalitate treaba. Poate era pe bicicletă şi nu avea creion la el să-i semneze. De abia de o săptămână şi ceva a anunţat. Deocamdată, nu există complet de judecată şi niciun judecător care să preia acest caz. Toată lumea este cu nervii la pământ, se apropie 30 octombrie, se fac trei ani. Nimic nu s-a întâmplat. Sper ca să nu se întâmple ca în dosarele Revoluţiei şi Mineriadei. Eu zic să nu ne aducă în starea în care să ne facem singuri dreptate. Îşi bat joc de noi. Nu au fost în stare să pună un judecător, mi se pare impardonabil. Suntem la capătul puterilor, suntem foarte indignaţi. Sunt la limita răbdării, mai ales părinţii. În numele lor vorbesc, dar şi al supravieţuitorilor. Acolo e mai mare bătaia de joc. Aţi văzut termenul – 22 octombrie. Ce or fi făcând în timpul ăsta? Nu înţeleg. Cu acest dosar, de trei ani de zile, plimbat, zeci de termene de amânare, pentru mine este de neacceptat”, a spus Jean Chelba, unul dintre părinții care și-au pierdut copilul în tragedia de la Colectiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *