Pintea a găsit „soluția” colapsului sistemului informatic din sănătate: Cere demisia purtătorului de cuvânt al CNAS

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, joi seara, la B1 TV, că sistemul informatic al CNAS ar putea fi repornit luni. Mai mult, ea cere demisia lui Daniel Osmanovici, purtătorul de cuvânt al CNAS.

„Am fost informată în urmă cu 17 zile că sistemul cardurilor de sănătate va fi resetat pentru că sunt probleme tehnice. Sistemul a fost creat pentru un anume număr de pacienți, la început, iar acum este subdimensionat și nu s-a asigurat mentenanța. CNAS nu este în subordinea Ministerului Sănătății. Cu privire la acest sistem, există un dosar penal încă de anul trecut.

Îmi cer scuze tuturor utilizatorilor. Președintele Casei mi-a spus că, luni, sistemul ar putea fi repornit. Ei au zis azi, mîine, dar eu mi-am luat o marjă de siguranță”, a precizat Sorina Pintea.

Pe de altă parte, ministrul Sănătății a spus că îi solicită președintelui Casei Naționale de Asigurri de Sănătate să îl dea afară pe purtătorul de cuvânt. „Solicit public acest lucru. Declarația aceea a fost nepotrivită și nefirească”, a spus Sorina Pintea, referindu-se la declarațiile lui Daniel Osmanovici, care au revoltat o țară întreagă, și anume acelea că „oamenii mor oricum. Și cu, și fără sistem“.

Însă, spre deosebire de președintele CNAS, Osmanovici și-a cerut scuze pentru declarația sa neinspirată. Și, oricum, nu din  pricina lui nu funcționa sistemul informatic. Faptul că nu există un contract de mentenanță pentru un program informatic de care depinde întreg sistemul sanitar, ridică un mare semn de întrebare asupra bunei credințe a  celor ce  coordonează CNAS. De asemenea, problema sincopelor acestui sistem este una veche și cunoscută, iar justiția tergiversează soluționarea dosarului penal ce există în acest caz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *