Planul lui Putin de a anunța sfârșitul războiului din Ucraina în preajma alegerilor din Rusia

Liderul de la Kremlin s-ar pregăti să declare „victorie” în războiul cu Ucraina, indiferent de situația de pe front.

Președintele rus Vladimir Putin ar intenționa să anunțe încheierea războiului din Ucraina cu două sau trei săptămâni înainte de ziua alegerilor din Rusia (11 septembrie), adică undeva la sfârșitul lunii august.

În discursul său, el plănuiește să declare „împlinirea tuturor obiectivelor” așa-numitei „operațiuni speciale”, indiferent de situația reală de pe front, scrie diplomatul și bloggerul ucrainean Oleg Sharp pe canalul său Telegram, citând surse dintr-una dintre ambasadele Rusiei.

Moscova se așteaptă ca până la sfârșitul verii, trupele ruse să poată captura întregul Donbas, precum și întreaga regiune Herson și Harkov. Acesta este așa-numitul plan ”maximal” și nu include regiunile Odesa și Nikolaev.

În același timp, invadatorii ruși admit varianta în care vor pierde regiunea Herson de pe malul drept și nu vor putea stabili controlul asupra orașelor Slaviansk și Kramatorsk. În orice caz, Putin intenționează să anunțe îndeplinirea obiectivelor „operațiunii speciale”.

În special, se va anunța că Ucraina și-ar fi pierdut potențialul militar-tehnic și economic, iar majoritatea „batalioanelor naziste” au fost distruse.

Rușii urmează să înceapă construirea unei apărări pe mai multe straturi în teritoriile ocupate. Potrivit diplomatului, sfârșitul lunii august a fost ales de Putin pentru a anunța sfârșitul războiului.

Kremlinul speră că în „euforia victoriei”, poporul rus va vota partidul lui Putin la alegerile din 11 septembrie.

Reamintim că secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, consideră că războiul ruso-ucrainean ar putea dura ani de zile. În același timp, este încrezător că Forțele Armate ale Ucrainei sunt capabile să alunge trupele rusești din Donbas dacă Ucraina primește cantitatea necesară de arme occidentale moderne.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.