Poliţiştii Capitalei au confiscat o tonă de articole pirotehnice de diferite categorii

Poliţia Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, a pus în aplicare joi un mandat de percheziţie domiciliară, în urma căreia s-au identificat şi ridicat aproximativ 1.000 kg de articole pirotehnice de diferite categorii, informează DGPMB.

Potrivit sursei citate, din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că doi tineri, în vârstă de 28, respectiv 32 de ani, au achiziţionat, în cursul acestui an, din spaţiul comunitar o cantitate însemnată de articole pirotehnice pe care le comercializează prin intermediul mai multor persoane în zona unul complex comercial din Sectorul 2.

“În urma verificărilor efectuate, a rezultat că produsele achiziţionate erau destinate evenimentelor sportive, putând pune în pericol integritatea fizică a celorlalţi spectatori, cât şi cu ocazia unor evenimente private sau manifestări publice”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei transmis vineri.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

SURSA: AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *