Poliţiştii ies iar în stradă: Am ajuns fraierii de serviciu!

Sindicatul Poliţiştilor Europeni (EUROPOL) împreună cu sindicatul Poliţiştilor de Penitenciare va protesta, începând de miercuri, în faţa Ministerului Muncii pentru susţinerea aplicării Legii nr. 153/2017.

„Poliţiştii sunt din nou sacrificaţi în ceea ce priveşte aplicarea Legii salarizării întrucât Guvernul României, indiferent de componenţa coaliţiei, alege şi de această dată să ne «onoreze» cu promisiuni deşarte aşa cum a făcut-o din luna decembrie a anului 2020 prin emiterea ordonanţei austerităţii în baza căreia am fost desemnaţi ca fraierii de serviciu pentru care aplicarea celor 2 tranşe restante din Legea 153/2017 trebuie să suporte amânare. Modul patetic în care personalul din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională este amăgit periodic cu acordarea unor firimituri din drepturile salariale restante care nu acoperă inflaţia de 14%, în timp ce puterea de cumpărare a scăzut sub nivelul salarial deţinut înaintea aplicării Legii salarizării din 2017 a condus la înregistrarea unui val de demisii, ultimele fiind înregistrate inclusiv la nivelul inspectoratelor de poliţie judeţene, care însă nu sunt evidenţiate de factorii de conducere din MAI pentru a masca în mod intenţionat faptul că profesia de poliţist nu mai este deloc atractivă”, arată un anunţ publicat, luni, pe site-ul EUROPOL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *