Portavionul francez Charles de Gaulle se întoarce mai devreme din misiune: 40 de cazuri suspecte de coronavirus la bord

Portavionul francez Charles de Gaulle urmează să revină mai devreme dintr-o misiune la baza sa de la Toulon, la 23 aprilie, după ce 40 de marinari de la bord prezintă simptome de covid-19, a anunţat miercuri Ministerul francez al Armatelor, relatează Le Figaro.
Cei 40 de marinari se află în prezent ”sub supraveghere medicală consolidată”.

”Ei prezintă simptome compatibile cu o posibilă infectare cu covid-19. Aceste prime simptome au apărut recent”, anunţă Ministerul Apărării, fără să facă alte precizări.

Aflat în misiune de la 21 ianuarie, Charles de Gaulle şi cei aproximativ 1.200 de oameni de la bord se află în prezent în Atlanticul de Nord, unde participă la o serie de exerciţii internaţionale împreună cu Marinele daneză şi olandeză.

Portavionul se află deja în ”faza întoarcerii”, potrivit ministerului, în vederea micşorării impactului epidemiei asupra misiunii în curs.

O echipă de depistare urma să urce la bord miercuri.

Marinarii au fost izolaţi. Spaţiul de izolare are 100 de locuri.

Portavionul este dotat cu mijloace medicale, însă nu dispune de capacităţi de reanimare suficiente în vederea tratării unui număr mare de cazuri de covid-19.

Viaţa la bordul Charles de Gaulle a fost deja adaptată, anunţă ministerul.

Numărul reuniunilor a fost ”redus”, adunările ”în anumite spaţii ale vieţii comune au fost limitate”, curăţarea a fost consolidată, ”măşti au fost distribuite ca măsură de prevenţie întregului personal care ar putea prezenta simptome”.

Statul Major nu comunică – din motive evidente – cu privire la impactul acestor măsuri asupra capacităţilor operaţionale ale bastimentului.

La minister, ipoteza unor cazuri de covid-19 la bordul unei nave a fost anticipată. În urmă cu câteva săptămâni, se sublinia că, în timpul epidemiei SARS din 2008, marinari au fost atinşi. Ei au fost izolaţi la bord atunci. Amploarea îngrijirilor în cazul contaminării cu noul coronavirus schimbă însă situaţia, de această dată.

Tânăr şi în formă bună, personalul militar nu nu constituie, însă, o populaţie fără risc.

Armatele nu sunt cruţate de noul coronavirus.

În vederea evitării contaminării, operaţiunile de formare în Irak au fost suspendate.

Patru cazuri au fost depistate în rândul forţelor din cadrul Operaţiunii Barkhane.

Ministrul Florence Parly a anunţat de asemena că 600 de militari au fost infectaţi.

”Acest lucru priveşte mărimea, pentru că evoluează. Urmărim situaţia foarte îndeaproape şi ne adaptăm dispozitivele în consecinţă”, declara ea într-un interviu acordat în weekend ziarelor din cadrul grupului Ebra.

Însă ”postura noastră operaţională nu a fost afectată”, preciza ea.

Un singur deces a fost raportat, al unui agent civil din cadrul Serviciului infrastructurii Apărării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *