„Portocală” Se Războiește Cu Parchetul General

Procurorul suspendat Mircea Negulescu a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție unde contestă măsura controlului judiciar impus de Parchetul General în dosarul în care este urmărit penal, alături de fostul său șef Lucian Onea, pentru cercetare abuzivă și falsificare de probe. Negulescu, zis Portocală, spune că măsura este nelegală. Și Lucian Onea trebuie să vină la Instanța Supremă, el anuntând încă de vinerea trecută că va contesta măsura preventivă.
Fostul șef al DNA Ploiești Lucian Onea si fostul său subaltern Mircea Negulescu,zis Portocală, au fost suspendați luni in funcție de CSM ca urmare a faptului că față de ei s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar! De altfel, Consiliul a luat astăzi în discuție suspendarea celor doi până la finalizarea dosarului în care Onea și Negulescu sunt urmăriți penal pentru cercetare abuzivă și falsificare de probe.
Fostul procuror-șef DNA Ploiești, Lucian Onea, a fost plasat vineri sub control judiciar de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, anunțul fiind făcut de acesta la ieșirea din Parchetul General. Onea e acuzat că l-a obligat pe Vlad Cosma să falsifice o sesizare pe alt nume. „S-a luat măsura controlului judiciar, cu anumite interdicții. Eu sunt foarte optimist, o să contest această măsură pentru că este nelegal luată”, a declarat Onea care a refuzat însă să spună despre ce interdicții este vorba.
Conform Parchetului General, procurorii Lucian Onea și Mircea Negulescu de la DNA Ploiești sunt urmăriți penal, fiind suspectați că în perioada aprilie – mai 2015 ar fi constrâns o persoană (Vlad Cosma – n.r.) să întocmească în fals o sesizare și documente care să susțină cele reclamate în conținutul acesteia, iar actele falsificate au fost expediate DNA Ploiești și folosite drept probe în două dosare penale.
„Procurori ai Secției de Urmărire Penală și Criminalistică efectuează acte de urmărire penală față de suspecții Negulescu Mircea și Onea Lucian sub aspectul participației improprii, sub forma complicității, la săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare (art. 52 rap. la art. 48 Cod penal rap. la art. 268 alin. 2 Cod penal), arătau procurorii.
În fapt, procurorii au reținut că, în perioada aprilie – mai 2015, suspecții Negulescu Mircea (la data săvârșirii faptelor procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești) și Onea Lucian (procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești) ar fi determinat o persoană, prin constrângere, să întocmească în fals o sesizare și documente care să susțină cele reclamate în conținutul acesteia”, a transmis, printr-un comunicat de presă, Parchetul Instanței Supreme.
Declanșarea acțiunii penale împotriva fostului șef Lucian Onea de la DNA Ploiești aruncă instituția în aer. Procurorul șef interimar al DNA, Anca Jurma, a cerut un control amănunțit a tuturor dosarelor de la structura din Ploiești în care apar Vlad Cosma, Andreea Cosma și Mircea Cosma. De asemenea, vor fi verificate toate măsurile luate de Onea în aceste cauze, dar și de fostul său subaltern, Mircea Negulescu, zis Portocală.