Portugalia ar putea ajunge la mâna Chinei în materie de energie
China este interesată în achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni al Energias de Portugal (EDP), principala companie de distribuţie a electricităţii din Portugalia şi al patrulea cel mai mare producător de energie eoliană din lume, relatează Euractiv.
Tranzacţia ar fi primit deja acordul guvernului portughez, urmând a fi efectuată preponderent prin intermediul companiei de stat China Three Gorges (CTG), precum şi a unui număr de alte câteva companii de stat chineze.
China Three Gorges (CTG) deţine deja 21,35% din acţiunile companiei Energias de Portugal (EDP), în urma unei tranzacţii din 2011, făcută contra sumei de 2,7 miliarde de euro. La data realizării ei, tranzacţia fusese una dintre cerinţele Comisiei Europene din planul de salvare de 78 de miliarde de euro, aplicat Portugaliei ca urmare a problemelor economice întâmpinate pe fondul crizei financiare.
Conform Euractiv, Energias de Portugal (EDP) este şi acţionar majoritar în compania EDP Renewables, al patrulea cel mai mare producător de energie eoliană din lume. Iar China ar fi iniţiat deja demersurile de a o prelua şi pe aceasta.
China ar mai putea obţine şi controlul a 25% din Redes Energéticas Nacionais (REN), proprietarul reţelelor de gaz şi de electricitate portugeze. Această evoluţie, combinată cu preluarea EDP, ar pune astfel, pentru prima oară, producţia, distribuţia şi reţeaua de electricitate – şi parţial şi de gaze – a unui stat-membru al Uniunii Europene sub controlul unei companii din afara ei – şi în cazul de faţă, al unui stat din afara ei.
Întrebată de Euractiv ce poziţie are faţă de aceste evoluţii, Comisia Europeană a precizat că nu are instrumentele pentru a evalua situaţiile individuale de investiţii străine directe.
Grupul chinez se angajează să „păstreze identitatea portugheză a EDP, menținând sediul la Lisabona și să mențină statutul de societate listată pe piața de valori“, potrivit președintelui CTG, Lu Chun.
Fosta companie de stat portugheză încă mai domină în mare parte piața lusitană, cu 10 milioane de clienți pentru serviciile sale electrice și 1,6 milioane pentru gaz. A fost parte din valul de privatizări lansate în timpul crizei financiare din 2010. Investitorii chinezi au jucat apoi un rol-cheie în injectarea de capital în economia portugheză, în sectoare cheie, cum ar fi sănătate, bănci, asigurări, apă sau energie.