Preafericitul Daniel și Preacondamnatul Dragnea, vrednici sunt! De DEMISIE

Rezultatul Referendumului pentru familie era previzibil. Un popor ale cărui statistici arată de zeci de ani că maximum 10% din populație este practicantă în ale bisericii era greu să scoată un scor atât de satisfăcător împotriva unei minorități care în România aproape dacă ajunge la 1%. Probabil, mai marii PSD stând la masă cu mai marele Daniel au tras cu ochiul la altă statistică și anume aceea în care procentul covârșitor de peste 80% din români cred în Dumnezeu!
Cei doi, Preafericitul și cu Preacondamnatul, au avut impresia că este vorba despre ei doi. Nu știu dacă au căzut la pace care din ei chiar e Dumnezeu, dar ce mai conta? Procentul era bun și era al lor… Doar că, această prietenie toxică între Biserică și partidul mamă, tată și bunici a fost un motiv suficient până și pentru habotnici să nu pice în plasa celui care nu mai târziu de mâine va răspunde la apelul judecătorilor – inculpat Dragnea Liviu Nicolae.
Și, iată, cum o acțiune împotriva homosexualialor gândită cu ani în urmă de Biserică s-a transformat într-o grotă politică în care preoții nu mai conteneau să trimită oamenii la vot. Doar că oamenii, amârâții care veniseră să audă Sfânta Liturghie, auzeau că niște bărbați vor să se căsătorească între ei și să ne fure copiii. Cumplit pentru secolul XXI…!
Homosexualii din România n-au cerut niciodată să se căsătorească și nici n-au dat năvală să înfieze copii, nici măcar n-au vrut și n-au sperat să fie atât de importanți încât să fie chemat poporul să voteze…schimbarea Constituției. Ei sperau la ceva schimbări. De sex, de mentalitate. Dar de Constituție, n-au gândit…Amin, și-or fi spus în gândul lor. Că până la urmă, unde nu-i nici Dumnezeu nu cere.
Preafericitul și Preacondamnatul au gândit însă că românii, oameni cu frica lui Dumnezeu, vor da buzana la vot cu forța cu care sunt obligați preoții din parohii să dea tainul în fiecare lună. Doar că, acum până și Preafericitul și Preacondamnatul au realizat că Dumnezeu există și că nu a tolerat prostirea a milioane de oameni și că Dumnezeu a stat în curtea lor cu aceeași lejeritate cu care cândva a stat în curtea tâlharului… Doar că tâlharul și-a dat jumătate din avere și de nu era cineva mulțumit ar fi dat și împătrit. La Dragnea și la Daniel e mai simplu: Nu trebuie să dea nimic, doar DEMISIA !