Predoiu a luat foc după scandalul declanşat de desfiinţarea SIIJ: Aşa am putea fi primiţi în Schengen!

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu a declarat, joi, în cadrul dezbaterii pe proiectul de lege de desfiinţare a Secţiei speciale din Justiţiei, că ar putea avea un impact în procesul de aderare a României la Spaţiul Schengen.” După cum e cunoscut, România e pregătită din punct de vedere tehnic de aderare la Spaţiul Schengen încă din 2010, şi menţinerea ei în afara acestui spaţiu afectează grav interesele economice ale companiilor româneşti şi ale cetăţenilor”, a mai spus ministrul.

Ministrul Justiţiei a afirmat, în şedinţa comisiei juridice, că există cel puţin trei avize, emise de Comisia de la Veneţia, pe acest subiect al desfiinţării SIIJ, el răspunzând criticilor venite din partea reprezentanţilor USR, care au şi cerut în comisie amânarea dezbaterii proiectului de lege. ”Ministerul Justiţiei va participals acest consultări. Nu numai că va participa dar le va fi organiza. Noi am fost în contact cu Comisia de la Veneţia şi am fost întrebaţi dacă dorim să le organizăm şi evident am răspuns afirmativ. Am trimis invitaţiile la foarte multe instituţii”, a spus ministrul, precizând că nu vede nicio incompatibilitate în a demara, în paralel, o dezbatere în Parlamentul României. Cătălin Predoiu a răspuns şi acuzaţiilor că Ministerul Justiţiei s-a grăbit să îşi îndeplinească obiectivele din Programul de guvernare. ”Înţeleg că e o culpă dacă un minister trece imediat la treabă, şi nu aşteaptă luni de zile pentru a rata obiectiv după obiectiv şi a critica, după aceea, pe alţii că nu le îndeplinesc”, a mai spus el, adăugând că ”se află, astăzi, aici, pentru că acest obiectiv a fost ratat lamentabil în 2021”.

Predoiu a arătat că desfiinţarea Secţiei Speciale din Justiţie este obiectiv în cadrul MCV.

”Desfiinţarea SIIJ are putea avea un impact în procesul de aderare a României la Spaţiul Schengen. După cum e cunoscut, România e pregătită din punct de vedere tehnic de aderare la Spaţiul Schengen încă din 2010, şi menţinerea ei în afara acestui spaţiu afectează grav interesele economice ale companiilor româneşti şi ale cetăţenilor”, a spus Cătălin Predoiu. El a arătat că ”problemele justiţiei din România sunt comune şi altor sisteme din statele membre UE”, a mai afirmat Cătălin Predoiu, precizând că ”în măsura în care ne putem atinge obiectivele din cadrul MCV, inclusiv desfiinţarea SIIJ, este firesc ca MCV să înceteze şi monitorizarea să continue pe mecanismul aplicat tuturor statelor UE. Cătălin Predoiu a mai declarat că, în general problemele societăţii romîneşti, inclusiv corupţia şi nevoia imperioasă de a combate eficient, inclusiv în Justiţie, este comună şi altor societăţi din cadrul UE. ”De aceea, cred că trebuie să îndeplinim cît mai repede obiectivele MCV, pentru a ne alinia celorlalte state”, a adăugat el. Ministrul a mai spus, despre proiectul USR de desfiinţare a SIIJ, blocat în Parlament, fiind şi un blocaj politic, a fost generat de un blocaj în CSM, pentru că proiectul nu a avut avizul pozitiv al Consiliului, garantul independenţei sistemului judiciar. ”Această problemă a creat în sistem o falie, pe care am constatat-o din nou în cadrul dezbaterilor publice”, a mai spus Predoiu, arătând că ”au existat opinii şi încă mai există că această desfiinţare nu ar trebui operată şi există opinii că trebuie făcută imediat. ”Şi eu sunt de părare că trebuia făcută de mult această desfiinţare”, a mai spus Predoiu, arătând că a doua problemă ridicată este ce se întâmplă după desfiinţare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.