Prefectul Capitalei nu se lasă: Nicuşor Dan nu este sabotat! Îi arăt care este calea să intre în legalitate

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunţat vineri că a atacat în instanță ultima numire făcută de Nicuşor Dan, care a continuat să detaşeze consilieri în funcţii de conducere de la Primăria Municipiului Bucureşti, fără ca aceştia să susţină examen sau concurs.

Prefectul Alin Stoica îl dă în judecată pe Nicuşor Dan. Numiri controversate. La această măsură s-a ajuns în urma unei corespondenţe în care prefectul a încercat să-l convingă pe primarul Capitalei că încalcă legea. Răspunsul de la PMB a fost negativ, astfel că Alin Stoica a apelat la instanţă pentru a regla acest diferend.

„Am atacat ultima numire, cea care a avut loc după corespondenţa oficială între instituţii. Urmează ca instanţa să-şi spună cuvântul. Este o practică ilegală. Punctul nostru de vedere este că posturile vacante trebuie ocupate prin concurs sau examen.

Poate fi o numire temporară dacă este o situaţie de urgenţă, dar nu o detaşare. A fost o corespondenţă cu toate primăriile, inclusiv cu PMB. La PMB mi s-a răspuns că este o practică legală, astfel că a fost creat un diferend ce va fi rezolvat în instanţă.

Îi răspund lui Nicuşor Dan că este treaba prefectului să se asigurea de legalitatea actelor şi de respectarea legii. În nici un caz, Nicuşor Dan nu este sabotat. Instituţia prefectului îl ghidează şi îi arată care este soluţia pentru a intra în legalitate”, a declarat Alin Stoica.

În acest context, trebuie spus că încă de joi s-a aflat care a fost numirea care a inflamat spiritele între prefect şi primarul general. De altfel, se pare că pe lista lui Alin Stoica s-ar afla şi alte nume importante din PMB.

Printre acestea se află şi Răzvan Aurelian Munteanu (n.r. – fost consilier al primarilor Chiliman și Tudorache, detașat director al Administrației pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic).

Presa centrală a relatat că atacul în justiție inițiat de prefectul Capitalei are ca posibilă explicaţie şi tensiunile constante dintre Nicușor Dan și USR PLUS. Aici s-a ajuns după refuzul primarului de a-i delega dreptul de semnătura viceprimarului Horia Tomescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *