Pregătiri de Congres în PSD
Alarmați de erodarea accentuată din sondajele de opinie liderii PSD încearcă o „schimbare la față” prin (re)aducerea în prim-plan a unor personaje foarte influente în teritoriu.
Conform sondajului efectuat de Institutul Sociopol, condus de apropiatul PSD Mirel Palada, partidul se află în cădere liberă, pierzând cel puțin 10 procente în preferințele alegătorilor, ajungând la circa 35% după doar un an de guvernare.
Conform noii organigrame vor fi 16 vicepreședinți, câte doi pentru fiecare regiune, un bărbat și o femeie. Această nouă formulă reconfirmă poziția unor actuali lideri, organizația Arad susținând candidaturile lui Mihai Fifor și Nataliei Intotero, organizațiile Olt și Dolj propunându-i pe Lia Olguța Vasilescu și pe Paul Stănescu, iar organizația București părând a opta pentru Gabriela Firea și Robert Negoiță.
Noua organigramă permite revenirea unor personaje de anvergură, ce au trecut printr-un con de umbră în ultima perioadă. Conform ultimelor date vehiculate se pare că va reapărea în prim plan Marian Oprișan, acesta fiind susținut atât de organizația Buzău, cât și de organizația Vrancea.
Sursa foto: www.agerpres.ro