Premieră europeană. Franța a transportat bolnavi de Covid 19 cu TGV-ul din estul în vestul țării

În contextul în care epidemia de coronavirus progresează în Franța tot mai mult – se înregistrează peste 1.330 de morți și circa 3.000 de pacienți în reanimare – președintele Emmanuel Macron a vizitat un spital militar din estul Franței, cea mai afectată de epidemie. Cu această ocazie, șeful statului a promis un «plan masiv» în favoarea spitalelor franceze. A avut loc și o premieră europeană, transportarea unor pacienți din estul, în vestul țării, a unor pacienți bolnavide Covid 19.

Estul Franței, acolo unde din lipsă de unități sanitare suficiente s-a instalat un spital militar de campanie, este una dintre cele mai afectate regiuni ale țării. Acolo au murit circa o treime din pacienții afectați de coronavirus.

Cu o mască tip FFP2 pe față, Emmanuel Macron a vizitat mai întâi structura medicală provizorie înainte de a se exprima francezilor folosind o serie de metafore militare. Astfel, el a adus mai întâi un omagiu celor «din prima linie», adică personalului medical. Apoi, celor «din linia a doua, adică agricultorilor, comersanților și casierițelor care se bat și permit țării să trăiască». In fine, si celor din “linia a treia”, adică celor care rămân acasă și contribuie astfel la salvarea unor vieți, Macron a vrut să le mulțumească.

Răspunzând celor care cer statului un efort financiar mai mare în favoarea sectorului medical, președintele Franței a promis un “plan masiv de investiții” în favoarea spitalelor care va fi însă precizat după ieșirea din actuala criză. In asteptarea dezvàluirii màsurilor, Emmanuel Macron a anuntat o “primà exceptionalà si majorarea orelor suplimentare” pentru tot personalul medical dar si functionarilor mobilizati în aceastà perioadà.

Îmbarcarea pacienţilor într-un TGV dotat cu echipamente medicale, premieră europeană

Îmbarcarea primilor pacienţi grav afectaţi de noul coronavirus la bordul unui tren de mare viteză (TGV) dotat cu echipamente speciale medicale, care urmează să-i evacueze din estul Franţei spre spitale din vest, a început joi dimineaţă, operaţiune fără precedent în Europa, potrivit AFP.

Primii pacienţi au fost aduşi pe tărgi şi îmbarcaţi în TGV la ora locală 08:30 (07:30 GMT). Încă din zorii zilei, primele ambulanţe sosiseră în gara Strasbourg, principalul oraş din Alsacia, regiune afectată puternic de epidemie.

Ministrul sănătăţii francez, Olivier Veran, subliniase la începutul săptămânii că această evacuare constituie o „premieră în Europa”.

Cei 20 de pacienţi grav afectaţi urmează să fie transferaţi la spitale în oraşe din vestul ţării, Angers, Le Mans, Nantes, Roche-sur-Yon.

Ei urmează să fie instalaţi în cinci vagoane, câte patru în fiecare vagon, cu spaţii amenajate pentru circulaţia materialelor şi personalului medical, a precizat Direcţia Generală a Sănătăţii (DGS).

În fiecare vagon, va fi prezentă câte o echipă medicală constituită dintr-un medic anestezist-reanimator, un medic internist, un infirmier anestezist şi trei infirmiere, potrivit DGS.

În total, circa 50 de persoane vor face parte din aceste echipe care vor asigura asistenţă medicală şi logistică pe timpul călătoriei.

Declanşată pentru a degaja una din regiunile Franţei cele mai afectate de pandemie şi spitalele sale supraaglomerate, această operaţiune ar putea fi repetată şi în zilele următoare.

Alte operaţiuni de evacuare – printr-un Airbus al Forţelor aeriene şi un elicopter spre spitale din Franţa şi Germania – au fost deja efectuate în regiunea Grand Est, unde 506 persoane au decedat din cauza noului coronavirus.

Tot în această regiune, la Mulhouse, un spital militar de campanie, vizitat miercuri de preşedintele Emmanuel Macron, a fost instalat în această săptămână în apropierea spitalului civil cu scopul de a primi 30 dintre pacienţii acestuia.

Operațiunea „Résilience“

Emmanuel Macron, președintele Franței, a anunțat lansarea unei noi operațiuni militare botezate «Résilience». Ea va fi destinată ajutorării, pe plan logistic și sanitar, a populațiilor afectate de epidemia de coronavirus. Primele misiuni vor fi destinate locuitorilor din teritoriile franceze de peste mări : Antile, Guyana și Polinezia.

Contra epidemiei de Covid-19, Emmanuel Macron a anunțat lansarea operațiunii “Résilience”. Aceasta va fi diferită de operațiunea «Sentinelle» destinată să combată terorismul și care mobilizează déjà 7.000 de militari.

Noua structură va mobiliza forțe armate strict pentru a ajuta populațiile afectate de coronavirus, pe teritoriul Franței metropolitane dar și în teritoriile franceze de peste mări. Astfel, prima misiune a operațiunii «Résilience» se va derula în sudul Oceanului Indian. Port-elicopterul amfibie Mistral va fi trimis acolo pentru a sprijini populațiile franceze afectate de Covid-19. La începutul lunii aprilie, un al doilea port-elicoptere Dixmunde se va poziționa în zona Antilelor și a Guyanei franceze, adică în Caraibe și Oceanul Atlantic.

Cum notează însă unii comentatori, dacă amenajarea acestor vase de război în scopuri medicalo-umanitare a început déjà de câteva zile, lipsesc în continuare materiale esențiale de tip medical: măști, paturi de reanimare și aparate de respirat, echipamente ce sunt greu de găsit, inclusiv în rezervele spitalelor pariziene sau ale armatei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *