Premierul croat cere scuze Ucrainei pentru afirmaţiile pro-Rusia ale preşedintelui ţării. Ambasadoarea Croaţiei la Kiev, convocată de MAE ucrainean

Premierul croat Andrej Plenković le-a cerut scuze miercuri ucrainenilor pentru afirmaţiile „scandaloase” făcute de preşedintele Zoran Milanović cu o zi înainte, transmite publicaţia ucraineană EuroIntegration.
Amintim că preşedintele Milanovici a declarat marţi că ţara sa îşi va retrage toate trupele din NATO dacă Rusia va invada Ucraina. Totodată, Milanovic a spus că Ucraina nu ar trebui să intre în NATO, exprimându-şi îngrijorări faţă de corupţia regimului de la Kiev.
Ministerul ucrainean de Externe a răspuns deja la această declaraţie prin invitarea ambasadorului croat Anica Jamic, potrivit EuropeIntegration.
„Preşedintele croat şi-a arătat dispreţul şi ingratitudinea faţă de ajutorul pe care Ucraina şi ucrainenii l-au acordat Croaţiei în timpul luptei sale pentru independenţă şi în lupta împotriva incendiilor devastatoare de anul trecut. Dar suntem convinşi că această ingratitudine este o trăsătură personală a sa şi nu se extinde asupra Croaţiei, un popor cu care suntem uniţi prin prietenie şi respect reciproc”, a declarat Ministerul de Externe al Ucrainei.
Premierul croat Andrej Plenković, care se află în conflict deschis cu preşedintele, a transmis următorul mesaj ca răspuns:
„Dat fiind că nu avem soldaţi în Ucraina, iar contingentul de militari croaţi din Polonia s-a întors deja, nu ştiu ce trupe vrea preşedintele să retragă. Declaraţia sa legată de corupţie nu reprezintă poziţia guvernului, iar în numele guvernului îmi cer scuze”, a scris premierul Andrej Plenković pe Twitter.
Între cei doi oficiali croaţi există o relaţie extrem de tensionată, potrivit Politico, citat de G4Media. Premierul Andrej Plenković a avut dese confruntări cu preşedintele Zoran Milanović. Declaraţiile de marţi ale preşedintelui au stârnit confuzie pentru că, deşi preşedintele republicii este şeful suprem al forţelor armate, guvernul e cel care gestionează amplasarea trupelor croate în conformitate cu deciziile NATO.
Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a convocat-o marţi pe ambasadoarea croată la Kiev, Anica Djamic, pentru a protesta faţă de declaraţiile preşedintelui Croaţiei, Zoran Milanovic, pe tema tensiunilor dintre Ucraina şi Rusia, instigate – potrivit liderului de la Zagreb – de SUA, informează EFE.
”Preşedintele croat şi-a demonstrat dispreţul şi ingratitudinea faţă de ajutorul pe care Ucraina şi ucrainenii le-au oferit Croaţiei în lupta sa pentru independenţă şi în lupta împotriva incendiilor devastatoare de anul trecut”, a transmis MAE ucrainean într-un comunicat.
Milanovic a acuzat marţi SUA de criza din Ucraina şi a declarat că, în caz de escaladare, în calitatea sa de comandant al forţelor armate ale acestei ţări membre a NATO va retrage militarii croaţi aflaţi în zona de conflict.
”În caz de escaladare, Croaţia îşi va retrage până la ultimul soldat. Noi nu avem nimic de-a face cu asta sau nu vom avea. Vă garantez eu acest lucru”, a declarat Milanovic în faţa presei de la Zagreb.
Şeful statului croat a dat vina pentru criza actuală pe preşedintele american Joe Biden şi pe ”ulii lui”. ”Această criză nu are nimic de-a face nici cu Ucraina şi nici cu Rusia, are de-a face cu dinamica politicii interne a lui Joe Biden şi a administraţiei sale”, a insistat el, adăugând că o soluţionare a crizei trebuie să ţină cont de interesele de securitate ale Rusiei.
”Totul se întâmplă în anticamera Moscovei, capitala Rusiei. Este nevoie să se găsească, şi se va găsi, o rezolvare care să ţină cont de interesele de securitate ale Rusiei”, a apreciat preşedintele Croaţiei, care a apreciat totodată că ”locul Ucrainei nu este în NATO”.
Potrivit Kievului, declaraţiile lui Milanovic ”transmit discursul propagandei ruse şi nu corespund poziţiei oficiale coerente a Croaţiei în sprijinul suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei”.
În plus, cuvintele preşedintelui croat ”afectează relaţiile bilaterale şi subminează unitatea Uniunii Europene şi a NATO în faţa actualelor ameninţări la adresa securităţii Europei”, potrivit MAE de la Kiev.
”Suntem convinşi că această ingratitudine este o trăsătură personală a caracterului (lui Milanovic) şi nu se extinde la poporul croat, de care ne leagă prietenia şi respectul reciproc”, se mai menţionează în comunicatul difuzat de diplomaţia ucraineană.
Kievul a cerut totodată preşedintelui croat ”o dezminţire publică” a declaraţiei sale şi şi-a exprimat încrederea în sprijinul Zagrebului faţă de parcursul european şi euroatlantic al Kievului şi în continuarea ”relaţiilor de prietenie” dintre cele două ţări.