Premierul Ungariei, dezlănțuit la Băile Tușnad : Românii trebuie să înțeleagă că pentru noi, Centenarul nu este un moment festiv

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat sâmbătă, la Universitatea de Vară „Tusvanyos” de la Băile Tuşnad, că pentru maghiari Centenarul Marii Uniri nu reprezintă „un moment festiv”, informează agerpres.ro.
„Acum o sută de ani, România a intrat în epoca modernă. (…) Înţelegem că, din punctul lor de vedere, este un moment festiv, dar să înţeleagă şi ei că pentru noi nu e un moment festiv”, a afirmat, potrivit traducerii oficiale asigurate de organizatori, Viktor Orban, adăugând că „de o sută de ani România modernă nu ştie ce să facă cu cei peste un milion de maghiari care trăiesc aici”.
El a mai spus, printre altele, că Ungaria şi-a propus ca până în 2030 să devină una dintre cele „cinci cele mai bune ţări din Uniunea Europeană, unde merită să trăieşti şi să munceşti”, dar şi să contribuie la „ridicarea Europei Centrale”, alături de ţările învecinate.
„Avem resurse, avem curaj şi am arătat vecinilor noştri că aceia care colaborează cu ungurii fac bine. Avem o ofertă pentru vecinii noştri, care se concentrează în ideea să legăm între noi ţările noastre cu autostrăzi, cu căi ferate şi (…) reţele energetice, (…) să armonizăm dezvoltarea armatelor noastre şi să dezvoltăm împreună economia şi investiţiile în Bazinul Carpatic. Deci, avem o ofertă – să construim împreună Bazinul Carpatic, pe baza respectului reciproc”, a transmis Viktor Orban, la cea de-a 29-a ediţie a Universităţii de Vară „Tusvanyos”, organizată de Fundaţia Pro Minoritate din Ungaria şi Consiliul Tineretului Maghiar din România.
„Uniunea Europeană duce o politică primitivă faţă de Rusia”
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat sâmbătă, la lucrările Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad, că, în opinia sa, Uniunea Europeană duce o politică „primitivă” faţă de Rusia.
„Punctul meu de vedere este că UE duce o politică, şi scuzaţi expresia, primitivă faţă de Rusia, spunând că Rusia reprezintă un pericol. Pentru că, într-adevăr, în UE există ţări membre care se pot de-a dreptul simţi în pericol faţă de Rusia. Vorbim de Ţările Baltice, vorbim de Polonia, istoria şi apropierea geografică confirmă acest lucru, dar majoritatea ţărilor din UE nu resimt acest pericol, această primejdie, nici slovacii, nici cehii şi nici noi nu avem motive să credem că Rusia ar reprezenta vreun pericol, vreo primejdie pentru noi. Deci, este foarte clar că Ţările Baltice, Polonia şi alte ţări ar beneficia de garanţii suplimentare din partea NATO, din partea UE pentru a se simţi în siguranţă, dar restul ţărilor ar trebui să beneficieze de dezvoltarea relaţiilor bilaterale cu Rusia. Deci, în loc de această politică primitivă faţă de Rusia, ar trebui să avem o politică mult mai specializată, mult mai bine definită cu Rusia”, a afirmat Orban, potrivit traducerii oficiale.
În opinia sa, trebuie să se înţeleagă faptul că Rusia va continua să creeze zone tampon în jurul său, acesta fiind contextul în care trebuie analizate relaţiile ruso-americane.
„Va trebui să vedem ce se va întâmpla cu relaţiile ruso-americane, ce vor face americanii cu aceste relaţii. Trebuie să înţelegem foarte clar, Rusia se autopercepe ca o ţară care nu se află în siguranţă dacă nu există zone tampon în jurul Rusiei. Deci, Rusia va continua să creeze aceste zone tampon în jurul ţării. Iată ce s-a întâmplat cu Ucraina, dar ucrainenii au spus clar şi răspicat că nu vor să facă parte din această zonă tampon, vor să se apropie mai mult de UE, de NATO şi vor să construiască o Ucraină modernă. Eu nu cred că ţine de realitate orice aspiraţie a ucrainenilor să facă parte din UE sau din NATO. Este foarte clar că scopul ruşilor este să restabilească situaţia mai veche şi să-şi păstreze influenţa în Ucraina. Deci, în acest context, trebuie să analizăm un pic relaţiile ruso-americane”, a spus Viktor Orban.
„Ne bucurăm că actualele elite politice de la Bruxelles mai au doar 300 de zile”
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a mai declarat sâmbătă, la Universitatea de Vară „Tusvanyos” de la Băile Tuşnad, că este îmbucurător faptul că „elitele politice” de la Bruxelles, care s-au dovedit a fi „părtinitoare” şi nu au putut da un răspuns la fenomenul migraţionist început în 2015, mai au „doar 300 de zile” până la viitoarele alegeri europarlamentare. Orban a declarat, în cadrul unui interviu acordat Bild, vineri, că „nu vrea o Uniune Europeană condusă de Franţa”, considerând că viitoarele alegeri europene sunt „decisive”, conform unui interviu apărut în cotidianul german Bild, citat de AFP.
„Niciodată nu am mai fost în faţa unor alegeri atât de importante”, a spus Orban, întrebat de tabloidul german despre scrutinul european care urmează să aibă loc în mai 2019.
„Înainte de toate, germanii trebuie să fie vigilenţi. Există un concept francez care, fundamental, înseamnă: conducere franceză a Europei, plătită din bani germani”, a spus şeful guvernului ungar în acest interviu postat pe site-ul cotidianului german, fără a-l numi în niciun moment pe preşedintele francez Emmanuel Macron.
„E un lucru pe care eu îl resping. Nu vrem o Uniunea Europeană sub conducere franceză (…) Europenii trebuie să se facă auziţi şi trebuie aşteptate alegerile europene înainte de a lua decizii importante”, cum ar fi cele privind bugetul sau migraţia, a adăugat liderul populist ungar.
Macron a afirmat la începutul lunii iulie că „adevărata frontieră în Europa” este cea care îi separă pe „progresişti” de „naţionalişti” şi că ciocnirea lor se va afla în centrul alegerilor europene din 2019.
„Lupta este clar lansată” şi va fi una din mizele centrale la alegerile europene din 2019, a mai pus şeful statului francez.
Orban salută proiectul anti-UE al lui Steve Bannon, fostul strateg al lui Donald Trump
Premierul conservator al Ungariei, Viktor Orban, a salutat vineri ideea lui Steve Bannon, fostul strateg al lui Donald Trump, de a crea un nou grup anti-UE, Mişcarea (The Movement), spunând că era timpul ca cineva din SUA să vină în Europa pentru a răspândi gândirea conservatoare în locul valorilor liberale, relatează Reuters.
Noul grup, cu sediul la Bruxelles, pe care Bannon l-a ales ca o platformă, urmăreşte să ajute organizaţiile care au aceleaşi poziţii naţionaliste şi anti-imigraţie de pe întreg teritoriul Europei. Bannon a declarat pentru Reuters că obiectivul este impulsionarea prezenţei anti-UE în Parlamentul European la alegerile din luna mai a anului viitor.
Fondatorul acestui grup a mai spus pentru Reuters că ar vedea şase sau şapte lideri, în special din Italia şi Europa Centrală, care şi-ar putea uni forţele pentru a influenţa deciziile din Consiliul European al şefilor de stat şi de guvern.
Orban nu a declarat direct dacă se va alătura grupului iniţiat de Bannon sau dacă va susţine platforma acestuia, dar a transmis „mult succes” proiectului. „America nu este formată doar din liberali”, a declarat Orban la postul naţional de radio.