Preotul acuzat de hărţuire sexuală, dat afară de BOR din funcţia de paroh: A recunoscut în faţa şefilor abuzurile!

Comisia de disciplină din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor i-a solicitat în aceste zile preotului Visarion Alexa o declarație personală pe marginea faptelor de care a fost acuzat recent.
Acesta a recunoscut fapta incriminată de probatoriul consemnat și în stenogramele devenite publice, refuzând să ofere însă detalii amănunțite și invocând faptul că avocata sa l-a sfătuit să fie reținut în declarații.

Măsurile prompte luate de Arhiepiscopie, singurele posibile și statutare până la pronunțarea sentinței de către instanța judecătorească sunt următoarele:

– suspendarea de la slujire (oprirea totală de la săvârșirea celor sfinte, adică interdicția a oficia orice serviciu religios)
– retragerea funcției de paroh (nu mai are dreptul de a semna niciun document al parohiei de care aparține și de a se implica în niciun act administrativ)
– obligația de a informa constant, cu celeritate și sinceritate Centrul eparhial (Arhiepiscopia) despre evoluția cercetărilor judiciare cu privire la acuzațiile ce îi sunt aduse.

Odată cu pronunțarea sentinței judecătorești de la sfârșitul perioadei de control judiciar, ținând cont riguros de motivația sentinței și de gravitatea acesteia, Arhiepiscopia Bucureștilor, prin Comisia sa de disciplină, va comunica la rândul ei sancțiunile pe linie bisericească ce vor fi aplicate preotului Visarion Alexa, sancțiuni direct proporționale cu faptele dovedite din punct de vedere judiciar.

Poziția Bisericii, poziția creștină, este totdeauna, în mod natural și subînțeles, favorabilă celui vulnerabil și oricărei persoane care ajunge să fie victima unui abuz de orice fel.
Biserica este, în același timp, și spațiul moralmente terapeutic de îndreptare și vindecare prin pocăință sinceră a absolut oricui.

Dumnezeu să-i întărească și să-i mângâie sufletește pe toți cei afectați de această situație adânc tulburătoare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.