Preşedintele Trump l-a graţiat pe fostul magnat al presei Conrad Black, condamnat pentru fraudă şi obstrucţionarea justiţiei

Preşedintele american Donald Trump l-a graţiat miercuri pe fostul magnat al presei Conrad Black, care fusese condamnat în 2007 în SUA pentru fraudă şi obstrucţionarea justiţiei la o pedeapsă de şase ani şi jumătate de închisoare, din care a executat trei ani şi jumătate, a anunţat Casa Albă, transmite Reuters.

Într-o declaraţie care explică decizia, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, a spus că Black (74 de ani) a avut ”contribuţii extraordinare la lumea afacerilor, ca şi la gândirea politică şi istorică”.

Casa Albă a adăugat că Black a ”atras sprijinul a numeroase personalităţi eminente, care i-au atestat viguros forţa caracterului său excepţional”.

Conrad Black a fost acuzat de sustragerea a 60 de milioane de dolari, în perioada 1999-2001, de la compania sa, cu sediul la Toronto, ce deţine publicaţiile Chicago Sun-Times (SUA), The Telegraph (Marea Britanie), Jerusalem Post (Israel) şi National Post (Canada).

În anul 2018, Black a publicat o biografie a lui Donald Trump intitulată ”Un preşedinte ca nimeni altul”.

El a renunţat la cetăţenia canadiană în anul 2001 pentru a putea accede în Camera Lorzilor din Marea Britanie.

Conrad Black a fost găsit vinovat în SUA în 2007 de fraudarea a milioane de dolari în urma vânzării publicaţiilor deţinute de Hollinger Inc, companie al cărei preşedinte-director executiv era la acea vreme.

Două condamnări pentru fraudă au fost ulterior anulate, iar sentinţa i-a fost redusă. El a fost eliberat în mai 2012 dintr-o închisoare din Florida şi deportat din SUA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *