Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro, inculpat pentru ”narco-terorism” în SUA

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro şi mai mulţi membri ai regimului său au fost inculpaţi în SUA pentru „narco-terorism”, a anunţat joi ministrul american al justiţiei, Bill Barr, informează AFP .
Ei sunt acuzaţi că „au participat la o asociere de infractori ce implică o organizaţie teroristă extrem de violentă, Forţele Armate Revoluţionare ale Columbiei (FARC), şi la un efort menit să inunde SUA cu cocaină”, a anunţat ministrul într-o videoconferinţă de presă.
Inculparea lui Maduro a fost anunţată cu o oră înainte, pe Twitter, de senatorul american Marco Rubio, precum şi de mai multe mass-media care citau surse anonime, anticipând videoconferinţa lui Bill Barr consacrată Venezuelei.
Aflat la conducerea Venezuelei din 2013, Nicolas Maduro a fost reales pentru un al doilea mandat în 2018, în urma unui scrutin boicotat de opoziţie, care i-a respins rezultatele, la fel ca majoritatea comunităţii internaţionale.
SUA, precum şi alte circa 60 de ţări, îl susţin pe liderul opoziţiei venezuelene Juan Guaido, pe care l-au recunoscut drept preşedinte interimar, notează dpa, preluată de agerpres.ro
Washingtonul încearcă de atunci să sufoce guvernul lui Nicolas Maduro cu o serie de sancţiuni economice. Obiectivul afişat al lui Donald Trump este să contribuie la înlăturarea succesorului lui Hugo Chavez, mare duşman al „imperialismului nord-american”.
Nicolas Maduro continuă să fie susţinut de China, Rusia şi Cuba.