Prim-procuror: Toate modificările la Codurile penale sunt doar în beneficiul infractorilor

Prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Dorohoi, Nicoleta Arpinte, spune că modificările legilor justiţiei se văd în creşterea infracţionalităţii, înflorirea corupţiei și golirea puşcăriilor, iar singura speranţă rămâne la instituţiile europene.

„Evident că modificările sunt doar pentru infractori, de doi ani şi jumătate încoace, absolut toate modificările sunt pentru infractori. Victima nu se regăseşte nicăieri, în toată sarabanda asta de modificări haotice, nu se mai vorbeşte nicăieri în procesul penal despre victimă, doar despre drepturile infractorilor. Restituirile dosarelor la parchete se dau doar pentru drepturile inculpaţilor, peste tot se discută despre drepturile inculpaţilor, niciodată pentru vreun drept al victimei. Până şi în cauzele în care se judecă ordine de protecţie pentru victimele violenţei domestice, potrivit Legii 217/2003, nu victima primeşte avocat din oficiu la instanţă, ci agresorul, pârâtul”, a mai declarat procurorul într-un interviu pentru Monitorul de Botoșani.

„Populaţia este divizată pentru că asta s-a urmărit, divide et impera. Până şi magistraţii sunt divizaţi. S-a semănat cu intenţie neîncredere între judecători şi procurori sau chiar numai între judecători. La toate acestea reacţionează doar persoanele care înţeleg ceea ce se întâmplă, cei cărora le pasă şi care vor să rămână oameni liberi. Cei care se simt responsabili pentru copiii şi nepoţii lor şi care au un sistem solid şi sănătos de valori. Magistraţii? Care se simte cu adevărat magistrat reacţionează, se implică”, a adăugat prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Dorohoi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *