PRIMA FEMEIE CARE VA CONDUCE CIA

Ieri, 17 mai, Senatul american a avizat favorabil numirea Ginei Haspel în funcţia de director al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), respectiva devenind prima femeie din istorie care va ocupa această funcţie.

Haspel, în vârstă de 61 de ani, dintre care 33 petrecuţi în CIA, era candidata desemnată de Donald Trump. În cursul votului, ea a fost susţinută de şase aleşi din cadrul opoziţiei democrate, obţinând 54 din cele 99 de voturi în Camera superioară a Congresului.

Ea este specializată în operaţiuni clandestine.

Anterior adjuntă a directorului agenţiei cu sediul la Langley (Virginia), ea devine astfel prima femeie care conduce CIA, succedându-i lui Mike Pompeo, numit secretar de Stat.

Candidatura sa a provocat polemică, pentru că ea a condus cel puţin o parte a lui 2002 o închisoare secretă a CIA în Thailanda, unde deţinuţi suspectaţi că făceau parte din Al-Qaida erau torturaţi frecvent.

Ei au fost supuşi simulării înecului („waterboarding”), o tehnică ilegală potrivit codului militar, dar care se afla între cele autorizate de preşedintele George W. Bush după atentatele de la 11 septembrie. Ele au fost interzise definitiv de succesorul său, Barack Obama.

Audiată săptămâna trecută de Comisia Informaţiilor din Senat, însărcinată să-i valideze candidatura, ea a promis că, sub conducerea sa, CIA nu va relua acest program controversat de interogare.

Haspel a apreciat însă că programul a furnizat ”informaţii de valoare” în vederea împiedicării altor atentate.

Ea a recunoscut, de asemenea, că ”tortura nu funcţionează”.

Mai mulţi aleşi, democraţi dar şi republicani, şi-au exprimat îngrijorarea faţă de această nominalizare aşteptată, care trimitea, în opinia lor, un mesaj prost despre poziţia Statelor Unite cu privire la tortură.

Mark Warner, vicepreşedintele democrat al Comisiei, s-a declarat însă convins că ea va fi capabilă să ”se opună preşedintelui, dacă primeşte ordinul de a face ceva ilegal sau imoral – precum o întoarcere la tortură”.

ursa foto: www. blacknews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *