PRIMA VICTIMĂ A ȚIGĂRILOR ELECTRONICE
De-a lungul timpului au fost raportate mai multe incidente în care țigările electronice au explodat sau au produs incendii, dar acesta este primul caz în care evenimentul a fost fatal.
Țigările electronice, ca oricare alt gadget, au defectele lor și nu funcționează mereu așa cum trebuie. Însă, de data asta, lucrurile au mers mult mai departe. Un american a fost omorât de o țigară electronică care a explodat.
Autoritățile spun că este primul caz de acest gen din Statele Unite. Bărbatul, Tallmadge D’Elia se afla acasă, în St. Petersburg, Florida, când țigara a explodat, potrivit lui William A. Pellan, directorul investigațiilor medicale de la Pinellas Country.
Acesta spune că bărbatul a murit din cauza unei răni la cap. Mai mult decât atât, explozia a declanșat un incendiu în dormitorul în care bărbatul de 35 de ani se afla, iar în momentul în care a fost găsit, acesta prezenta arsuri pe 80% din suprafața corpului.
Medicii i-au scos acestuia din cap o bucată din țigara electronică, care avea logoul Smok-E Mountain Mech Works, o companie cu sediul în Filipine.
Directorul companiei nu a făcut imediat comentarii pe această temă, însă un alt reprezentant al companiei a declarat că o țigară electronică nu explodează pur și simplu și, probabil, problema ar fi apărut din cauza bateriei.
În comparație cu celelalte tipuri de țigări „vape”, modelele mecanice le oferă utilizatorilor un acces mai direct la baterie și nu folosesc circuite interne pentru a regla tensiunea.
Gregory Conley, președintele Asociației Americane de Vaping, a declarat că acest tip de produse sunt folosite foarte mult de pasionați și că dispozitivele prezintă mai multe caracteristici de siguranță integrate. „Milioane de adulți folosesc regulat aceste produse, iar aceste evenimente tragice sunt foarte rare”, a mai spus el.
De asemenea, el a menționat că e-țigările au același risc de incendiu ca și celelalte produse care utilizează baterii litiu-ion, cum ar fi telefoanele mobile și laptopurile.
Sursa foto: www.ehealthromania.com